Piatra de temelie a teatrului din Caracal (Cod LMI OT-II-m-A-08731) a fost pusă la 14 iulie 1896, planurile arhitecturale aparținându-i arhitectului austriac Franz Billek. Bogăția de ornamente, la exterior și la interior, a fost remarcată și de Nicolae Iorga în scrierile sale. În sala Teatrului Național din Caracal au evoluat mari nume ale culturii române, precum: George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Dina Cocea, Eugenia Zaharia, Remus Comăneanu. Unele surse menționează și faptul că George Enescu ar fi susținut aici mai multe concerte în sala teatrului. Tot aici au avut loc conferințe susținute de către Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, A.D. Xenopol și Octavian Goga.

Teatrul Național "Ștefan Iordache" din Caracal

Restaurarea Teatrului Național “Ștefan Iordache” din Caracal

Monument istoric: Cod LMI OT-II-m-A-08731
Amplasament: Str. Cuza Vodă nr.1, Caracal
Datare: 1901
Arhitect: Franz Billek
Antreprenor: Rizzieri Spaulenzi Mariani (1896 -1901)

Proiect de restaurare 1990 - 2002
Suprafața desfășurată a clădirii: 2500 mp
Înălțime: 22 m
Număr niveluri: 5 - 2 subsoluri + parter + 2 niveluri ( balcon 1 + balcon 2 )
Beneficiar: Primăria Caracal
Proiectant arhitectură: CARPAȚI PROIECT / BAUMARC PROIECT (membru UNRMI)
Șef proiect - Arh. Mihai EFTENIE (membru UNRMI); Arh. Mihaela MUSCALIUC; Arh. Vlad EFTENIE; Arh. Claudia DRAGOMIR
Structură: CARPAȚI PROIECT - Ing. Dorin LAZĂR
Platforme metalice scenă: SICON - Ing. Romulus SIMION
Instalații HVAC și sanitare: ing Florin ȘERBĂNESCU
Instalații electrice: Ing. ALISTAR
Mecanica de scenă: I.S. DECORATIVA - Ing. Georgeta MASALA
Studiu acustică: Institutul de Arhitectura Ion MINCU - Prof. Dr. Ar. Mario SMIGELSCHI
Proiect pictură: Ion DRĂGHICI
Durata proiectului: 1990 - 2002

Proiect de restaurare 2007-2009
Proiectantul general: LUCA’S ART COMPANY, şef de proiect - arh. Cristian Ranja.
Antreprenor-constructor: BACOMET CONSTRUCT
Structura de rezistenţă: PROJECT ROM 2000
Instalaţii sanitare, de climatizare, de lumini şi sonorizare: VEXOLCIMA
Conservare şi restaurare componente artistice:
- Stucatură şi pietrărie: Marian Dăbuleanu (membru UNRMI)
- Pictură: restauratori Ion şi Elena Drăghici.

Finalizare proiect: 2008
Inaugurare: 2009

Istoric lucrări de consolidare, restaurare şi reabilitare

Între anii 1959-1960 şi între anii 1991-2008 (în două etape), Teatrul Naţional din Caracal a suferit ample transformări.
Primele reparaţii la clădirea impozantă a teatrului s-au făcut între anii 1959-1960. S-a înlocuit parţial tâmplăria, corpurile de iluminat, unele dintre decoraţiile interioare şi exterioare. Fresca originală a sălii de spectacole a fost acoperită cu pictură realizată de artiştii Ion Musceleanu, Ion Mişa, Alin Gheorghiu, Silviu Marin, Sabin Bălaşa, Simion Chintilă, Ion Sălişteanu şi Iacob Gheorghe.
În foaier, pictorii Jules Perahim, Roni Noel, Gheorghe Tofan, Teodor Catană şi A. Stoicescu au înfăţişat aspecte din viaţa socială din acea epocă. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu statuile cornişei faţadei principale, care au fost înlocuite cu unele realizate în spiritul realismului socialist. Acestea au fost sculptate de Vasile Năstăsecu - muza picturii; Nicolae Enea pe cea a muzicii; Rodica Severineanu - poezia; Martin Laizer a creat reprezentarea Thaliei.
Aflat într-o stare de degradare avansată, Teatrul Naţional din Caracal a fost închis în anul 1986.

Restaurare etapa I (1990 -2002)

Lipsa banilor a amânat atât planul de translatare la modă în epocă, cât şi punerea în practică a proiectului de consolidare, restaurare şi modernizare aprobat în 1991, realizat de arhitectul Mihai Eftenie (membru UNRMI), până când în ianuarie 1995 un incendiu declanşat în anexele scenei a convins Ministerul Culturii şi Cultelor să găsească fonduri pentru a încheia lucrările.
Ar fi nedrept să afirmăm că în perioada 1991-2006 nu au fost alocaţi bani pentru reabilitarea clădirii teatrului, dar, până în 2007, niciodată aceştia nu au fost suficienţi pentru terminarea consolidării şi modernizării edificiului.

Restaurare etapa II (2007-2009)

Între 2007-2009 s-au desfăşurat ample lucrări de consolidare, modernizare a instalaţiilor şi sistematizare verticală. Valoarea lucrărilor alocate de minister prin ONMI între 2007-2009 s-a ridicat la suma de 13.347.583,46 lei, iar de la bugetul local 1.057.672,70 lei - Gheorghe Anghel, primarul oraşului Caracal, susţinând acest proiect.

În 2006, zidurile de cărămidă prezentau atât fisuri simple, verticale sau oblice, cât şi duble în formă de X în aproape toate câmpurile. Deasupra uşilor de la intrare în salonul de muzică de la etaj erau fisuri mari oblice spre exterior. Clădirea construită din zidărie de cărămidă avea şine de cale ferată înguste ca buiandrugi la ferestre şi la uşi.

Scările de acces la balcon executate din piatră naturală sunt cele originale, restaurate. Decoraţiile din ipsos atât la exterior, cât şi la interior prezentau un grad avansat de degradare, acestea fiind înlocuite după replici realizate de Marian Dăbuleanu (membru UNRMI), specialist în stucatură şi pietrărie. Planşeul etajului a fost refăcut din beton armat (acesta fiind înainte o structură mixtă de şine cu bolţi de zidărie aplatizate peste care era pus un strat de mortar, slab armat, stratul de finisaj fiind de mozaic frecat).

Galeria etajului al doilea avea aceeaşi structură ca balconul etajului I. Conformaţia metalică fiind întreruptă brusc, acest lucru fiind vizibil în parapetul de stuc, balcoanele se continuă până la peretele portalului.

Tavanele etajului I şi II, intradosul balcoanelor, plafoanele sălii de spectacole şi al salonului de muzică, cât şi intradosul lanternourilor scărilor laterale erau din rabiţ pe trestie şi prezentau crăpături vizibile şi orientate radial.

Toate corpurile clădirii erau acoperite cu şarpantă din lemn cu învelitoare de tablă, aflate într-o stare de conservare deosebit de bună. S-au refăcut însă câmpurile, jgheaburile care erau colmatate şi s-au adăugat burlanele care lipseau.

Lucrările de reabilitare din perioada respectivă au însemnat refacerea structurii de rezistenţă, a arhitecturii interioare şi exterioare, a instalaţiilor de ventilaţie, iluminat şi încălzire a clădirii. Scena a fost refăcută în totalitate, iar teatrul a fost dotat cu mobilier nou şi cu aparatură electronică modernă, specifică sălilor de spectacol.

Lucrarea a fost finanţată de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, în timpul ministeriatului lui Adrian Iorgulescu, prin Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice (ONMI - director general Dan Nicolae Buşcu).Trebuie menţionat aici numele doamnei Mona Muscă (fost ministru al culturii), care s-a implicat activ.

Inaugurarea

Pe data de 19 decembrie 2008, după 22 de ani, s-au redeschis uşile Teatrului Naţional din Caracal.
În ianuarie 2009, în cadrul Programului Naţional de Restaurare, Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice - sub patronajul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional - a organizat recepţia la încheierea lucrărilor de restaurare a monumentului de clasa A, înscris în lista patrimoniului arhitectural.

Caracalul are propria trupă de teatru, sub titulatura Teatrul Municipal, cu o activitate neîntreruptă de peste 60 de ani, o trupă de amatori, e drept, dar cu un repertoriu variat sub semnătura unor regizori profesionişti, cu spectacole de teatru pentru toate gusturile şi pentru orice vârstă.

La Teatrul Naţional au loc, anual, Festivalul Naţional de Teatru “Ştefan Iordache”, Festivalul de Comedie al Teatrelor Neprofesioniste, Festivalul de Teatru şi Film de Scurt Metraj pentru Tineret “fesTin”, iar permanent se defășoară stagiunea cu spectacole de teatru, de muzică, de divertisment, simpozioane, conferinţe, expoziţii etc.

Istoric

Piatra de temelie a teatrului din Caracal a fost pusă la 14 iulie 1896, planurile arhitecturale aparținându-i arhitectului austriac Franz Billek. Bogăția de ornamente, la exterior și la interior, a fost remarcată și de Nicolae Iorga în scrierile sale. În sala Teatrului Național din Caracal au evoluat mari nume ale culturii române, precum: George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Dina Cocea, Eugenia Zaharia, Remus Comăneanu. Unele surse menționează și faptul că George Enescu ar fi susținut aici mai multe concerte în sala teatrului. Tot aici au avut loc conferințe susținute de către Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, A.D. Xenopol și Octavian Goga.
În vara anului 1896, istoria Caracalului consemna: “S-a pus piatra de temelie a Teatrului Naţional menit a aduce propăşirea culturii locuitorilor Caracalului”, ca să se înalţe, în inima Romanaţiului, un impunător edificiu arhitectonic. La acea vreme în Europa s-au construit un număr impresionant de teatre. România şi-a ridicat propriile edificii teatrale: Ateneul Român, Teatrul Naţional din Iaşi, din Bucureşti, din Cluj sau din Timişoara.
Prin voinţa edililor vremii şi din dragostea pentru teatru a locuitorilor, Caracalul şi-a construit un teatru la fel de frumos şi impunător, încadrat în acelaşi curent arhitectonic europen, ridicat, nu întâmplător, în zona istorică a oraşului, în vecinătatea ruinelor Curţii Domneşti a lui Mihai Viteazul.
Edificiul construit între 1896-1901 în stil eclectic cu accente neobaroce şi neorenascentiste, impresionează prin masivitatea şi bogăţia sa decorativă.
Sfârşitul secolului al XIX-lea a reprezentat pentru oraşul Caracal o perioadă relativ prosperă. Acesta avea pe atunci 12.000 de locuitori, fiind pe locul 24 din cele 32 de capitale de judeţ ale Vechiului Regat, dar al treilea din Oltenia, după Craiova şi Turnu-Severin. Această dezvoltare a accentuat procesul de urbanizare.
Din dorinţa locuitorilor şi având încurajarea elitei oraşului, întrucât construirea teatrului era un semn de prestigiu, nu doar un important mijloc de comunicare a valorilor culturale, primarul adresa în noiembrie 1891 o cerere preşedintelui Consiliului Judeţean. Acesta solicita alocarea de fonduri pentru “un teatru care să servească şi ca local pentru curtea de juraţi”.
Lucrările de construcţie au durat cinci ani, au început la 14 iulie 1896 şi s-au încheiat în 1901. Teatrul s-a realizat după planurile arhitectului austriac Franz Billek, întocmite la București în luna mai 1896. Din câte se ştie, aceasta este singura clădire construită de arh. Billek în Regat. Antreprenor a fost italianul Spaulenzi Mariani.
În 1899, viaţa economică a cunoscut o criză puternică, oprindu-se temporar lucrările de construcţie, întrucât Teatrul “cu atâtea pretenţii cerea multă cheltuială”. Ulterior, din lipsa fondurilor s-au făcut unele compromisuri, neprevăzute în planuri, pentru a termina edificiul.
Astfel s-a hotărât simplificarea unor detalii, s-a renunţat la unele părţi din proiect, decoraţiile din ipsos au luat locul celor din piatră, cele din lemn le-au înlocuit pe cele de piatră artificială, iar intrarea a fost complet transformată, de aceea scuarul din faţa somptuoasei clădiri a rămas neamenajat o lungă perioadă.
Teatrul a fost iniţial gândit cu un acces carosabil, dar atât din cauza diferenţei de nivel dintre cele două străzi, cât şi din cauza întârzierii inaugurării, în final acest spaţiu a fost tratat ca un sumar trotuar în trepte. Faţada principală, dinspre est, este tratată cu somptuozitate, fiind animată de un repertoriu decorativ bogat, accentul fiind pus pe registrul superior. Coloanele angajate încadrează cele trei intrări şi balcoanele, care au un parapet cu baluştri în stil ionic şi două console cu motive geometrice.
Faţadele de nord şi de sud păstrează elemente decorative ale faţadei de est, dar le pun în operă într-un mod diferit. Coloanele angajate devin pilaştri fără capitel, iar fereastra cu trafor este mărginită de doi mascheroni. Cornişa de coronament se termină cu un fronton triunghiular. Lanternoul peste scările de acces la balcon este din tablă.
Clădirea este din zidărie de cărămidă, iar la ferestre şi la uşi au fost folosite ca buiandrugi şine de cale ferată înguste. Planşeul etajului este o structură mixtă de şine cu bolţi de zidărie aplatizate peste care este pus un strat de mortar, slab armat, iar planşeul podului era din lemn.
În tratarea spaţiilor interioare, accentul a fost pus pe holul principal. Din arhetip a fost eliminată scara de onoare monumentală. Accesul la balcon se face prin două scări laterale, din piatră. “Pictura era executată în manieră 1900. Plafoanele sălii de spectacole au fost pictate cu scene idilice sau pastorale”, scria Petru Crăciun. Pictura originală nu s-a păstrat, astăzi interioarele fiind complet repictate. Etajul al doilea are trei ferestre mici şi o cornişă pe console, cu trafor din ipsos cu motive vegetale având ca emblemă lira. Iniţial, pe cornişă erau patru statui ce reprezentau muzele: Caliope, Eutherpe, Terpsichore şi Thalia, înlocuite în 1959. (Sursa, Monografia Caracal, Jurnalul Naţional)
″Deschiderea Teatrului cel nou a aparţinut Societăţii dramatice din Craiova. A urmat Opera italiană a lui Massini, care cu o trupă de 80 de persoane a jucat Traviata, Travatore, Ernani, Bărbierul din Sevilla şi alte spectacole. La închiderea socotelilor, impresarul Vasile Brânduşanu pierde 3 lei” (Ştefan Ricman, Monografia judeţului Romanaţi, 1928).
În sala Teatrului Naţional au jucat cei mai de seamă actori ai scenei româneşti.
”Amintim în treacăt pe câţiva dintre artiştii cari au ilustrat această scenă: Genialul violonist George Enescu a dat mai multe concerte. D-na general Averescu a cântat din gură pentru concerte de binefacere. Apoi: Aristiţa Romanescu, Agata Bârsescu, Sturza, Filotti, Marioara Voiculescu, C. Notara, Brezeanu, Liciu, Soreanu, Lecca, Davila, Demetriad, Bulandra, Creţu, Anestin, Radovici, Manolescu, Storin, Ciprian etc. În opere şi operete: Băjenaru, Niculescu-Basu, Atanasiu, Nora Marinescu, Tănase etc. Marii savanţi: Iorga, Pârvan, I. Ştefănescu au ţinut conferinţe, precum şi Tache Ionescu, Xenopol, Mircescu - conferinţe politice. Doamne, domnişoare şi domni din societatea locală au apărut pe scenă în diferite serbări sau concerte”. (Ştefan Ricman, Monografia judeţului Romanaţi, 1928).
Mari figuri ale ştiinţei, literaturii şi artei - Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Xenopol, Octavian Goga, mari politicieni, precum Tache Ionescu, Nicolae Titulescu - au conferenţiat pentru propăşirea neamului şi a culturii româneşti, dar şi pentru împlinirea marelui vis dintotdeauna, de a se înfăptui România Mare.
Tradiţia teatrală caracaleană se regăseşte la loc de cinste în arhivele oficiale şi în cele memorialistice, ca o dovadă certă că Teatrul Naţional s-a construit şi a existat din nevoia de cultură a oamenilor care l-au animat, de-a lungul vremurilor, artişti sau spectatori.

CONEXIUNI

https://www.baumarcproiect.ro/p/49/restaurare-teatrul-national-caracal

http://www.cniptcaracal.ro/index.php?page=teatrul-national-stefan-iordache

https://ro.wikipedia.org/wiki/Teatrul_Național_din_Caracal

https://jurnalul.ro/special-jurnalul/nationalul-din-caracal-pentru-un-nou-veac-502767.html

Restaurarea Teatrului Național “Ștefan Iordache” din Caracal

Restaurarea Bisericii din Pătrăuți (UNESCO)

Renovarea clădirii monument istoric a hotelului Athénée Palace