După ultima mare restaurare a ansamblului Mănăstirii Dragomirna realizată între anii 1961-1970 (proiect care nu a inclus şi restaurarea picturii), având-o ca șef de proiect pe arhitecta Ioana Grigorescu, au urmat, cu începere din anul 2010, alte trei etape succesive de restaurare, conservare și modernizare a infrastructurii conexe - ultima etapă fiind finalizată în anul 2022.

*Anasamblul Mănăstirii Dragomirna. Foto: Bogdan Bulgariu / Doxologia*

*Mănăstirea Dragomirna (Xilogravură din 1899 de Rudolf Bernt). Sursa: Wikipedia*

Descrierea obiectivului

Mănăstirea Dragomirna este un complex mănăstiresc fortificat din România, construit în perioada 1602-1609 în satul Mitocu Dragomirnei din comuna omonimă (aflată în prezent în județul Suceava) de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Ea este situată în apropierea pădurii Dragomirna, la o distanță de 12 km nord de orașul Suceava. Biserica mănăstirii are hramul Pogorârea Sfântului Duh (sărbătorit în duminica de la 50 de zile după Paști).

Ansamblul mănăstiresc este format din cinci obiective:
- Biserica "Pogorârea Sf. Duh" - construită în 1609 și având codul LMI SV-II-m-A-05577.01
- Paraclisul "Sf. Nicolae” - construit în sec. XVII și având codul LMI SV-II-m-A-05577.02
- Egumenia - datând din sec. XVII și având codul LMI SV-II-m-A-05577.03
- Trapeza - datând din 1609 și având codul LMI SV-II-m-A-05577.04
- Zidul de incintă - construit în sec. XVII și având codul LMI SV-II-m-A-05577.05
De asemenea, pe listă este inclusă la numărul 304 și Biserica "Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Teologul” - Dragomirna Mică, construită în anul 1602 și având codul SV-II-m-A-05576. Aceasta se află în afara incintei complexului mănăstiresc, dar aparține de Mănăstirea Dragomirna, fiind biserica cimitirului monahal.

*Biserica "Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Teologul” - Dragomirna Mică*

Etapa I - 1961-1976

În urma Decretului 410/1959, s-a admis ca în mănăstiri să rămână numai monahiile care au peste 50 de ani și monahii de peste 55 de ani. Prin dispoziția mitropolitului Iustin Moisescu, Mănăstirea Dragomirna a devenit în anul 1960 mănăstire de maici.

În perioada 1961-1976 s-au efectuat, cu sprijinul statului, ample lucrări de restaurare a Mănăstirii Dragomirna și anume:

rostuirea zidurilor bisericii mari, îndepărtarea tencuielilor de pe fațadă și de pe pereții pridvorului, refacerea acoperișului în forma sa originară, refacerea pardoselilor de piatră și completarea ancadramentelor de la uși și ferestre
completarea și acoperirea zidului de incintă și refacerea drumului de strajă
îndepărtarea unui etaj adăugat ulterior la turnul clopotniță
rostuirea zidurilor de la turnurile de apărare și refacerea acoperișurilor
refacerea pardoselilor de piatră și completarea ancadramentelor de la ușile și ferestrele sălii gotice
refacerea corpurilor de chilii dinspre vest și nord
restaurarea bisericii din cimitir
construirea unui nou paraclis cu hramul "Nașterea Maicii Domnului"

Ansamblul istoric de artă medievală Mănăsirea Dragomirna.
Galerie foto: Bogdan Bulgariu / Doxologia

Etapa 2 - 2010-2012

Obiectiv: Mănăstirea Dragomirna, Județul Suceava (Datare: 1609)
Proiect premiat cu Premiul Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural, Premiile “Europa Nostra” - ediția 2014
Proiectant: Arh. Bratiloveanu Gheorghe, Birou individual de arhitectură
Consultanţă: Regional Consulting
Restaurare pictură: Conf. Dr. Carmen Solomonea, Atestat MCC, Specialist
Antreprenor general: General Construct (membru UNRMI) - Ing. Nuţu Viorel, Director General, Ing. Doru Gheaţă, Director Tehnic

“Rezultatul intervenţiilor este neaşteptat, biserica poate fi admirată de către vizitatori în forma sa originală concepută la începutul secolului al XVII-lea când reprezenta o noutate absolută din punct de vedere architectural cu o pictură somptuoasă, nemaintâlnită în nici unul dintre monumentele dinainte sau în perioada care îi urmează.” a spus Conf. Dr. Carmen Solomonea, specialist restaurator al proiectului Bisericii Dragomirna.

Restaurare

Proiectul “Restaurarea și conservarea patrimoniului cultural și modernizarea infrastucturii conexe la Mănăstirea Dragomirna” a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 5, Domeniu major de intervenție 5.1.
Proiectul a fost implementat în perioada martie 2010 – martie 2012 având o valoare totală de 26.714.529,20 lei, valoarea totală eligibilă fiind de 21.020.565,50 lei, din care 17.867.480,67 lei finanțare prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, 2.732.673,52 lei co-finanțare de la bugetul national, iar 420.411,31 lei co-finanțare eligibila a beneficiarului.
Autoritatea de Management a fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, iar Organism Intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est Piatra Neamț.
Obiectivul principal al proiectului a fost atins prin restaurarea și conservarea patrimoniului cultural al Mănăstirii Dragomirna, precum și prin modernizarea infrastructurii conexe a mănăstirii.

Prin activitățile principale ale proiectului s-au realizat:
- restaurarea şi conservarea frescelor picturii interioare şi a iconostasului la biserica „Pogorârea Sfântului Duh”;
- lucrări de construcții și modernizare: instalaţie electrică și de iluminare arhitecturală, împrejmuire principală și secundară, construirea clădirii și achiziția centralei termice pe biomasă, realizarea rețelei de alimentare cu apă, revizuirea şi înlocuirea învelitorii clădirilor ansamblului incintei mănăstirii, reparaţii la tâmplărie, uşi si ferestre, refacere paviment de acces principal , modernizare sistem informatic și realizarea unui punct de informare turistică în curtea interioară a mănăstirii;
- crearea a 4 noi locuri de muncă.
Lăcaşul de cult monument istoric și-a îmbunătățit înfăţişarea în urma implementării acestui proiect, întrucât acesta a vizat 12 obiective asupra cărora s-a intervenit.

Ultima mare restaurare a mănăstirii s-a realizat între anii 1960-1970, având ca șef de proiect pe arhitecta Ioana Grigorescu, dar nu a inclus şi restaurarea picturii.
Aleea de acces care creează vizitatorilor un traseu inedit şi o plastică deosebită, este unul dintre obiectivele proiectului european, vizibil de la intrare.
Pavimentul a fost refăcut din cuburi de granit combinate în două culori, cu păstrarea designului și specificului tradițional.

Aleea este străjuită de un gard cu fundaţie continuă din beton, cu soclu din beton placat cu piatră şi care susţine plasa ornamentală din fier de bare independente. Împrejmuirea principală este continuată de împrejmuirea secundară, care delimitează tot terenul mănăstirii. Aceasta este realizată din plasă zincată fixată de stîlpi metalici din ţeavă galvanizată montati în fundaţii izolate din beton. Gardul este primul pas spre cetate, oferind călătorului senzaţia de masivitate şi stabilitate. Atât gardul cât şi aleea au fost realizate în simetrie cu fortăreaţa pentru a ne introduce în sistemul medieval defensiv.

Restaurarea și conservarea componentelor artistice la Biserica Pogorârea Sfântului Duh a Mănăstirii Dragomirna a fost cel mai important obiectiv al proiectului european. Arta întrupată în biserica mănăstirii, prin voia, harul şi mersul istoriei face ca acest monument de referinţă, să cuprindă una din cele mai inedite, originale şi profunde componente artistice, pictura murală din naos şi absida altarului, ca şi Catapeteasma, ambele de o valoare inestimabilă, prin valoarea creaţiei propriu-zise, caracterizată printr-o gândire teologică cu totul aparte, prin profunzimile care se pot “citi” la o cercetare detailată.

Picturile murale decorează turla, altarul şi naosul bisericii. Întregul ansamblu mural a fost supus unui proces de restaurare ştiinţific şi modern, cu operaţiuni specifice, care a facilitat posibilitatea recuperării estetice integrale a picturii. O serie de degradări s-au produs pe parcursul timpului, când defecţiuni la nivelul învelitorilor au favorizat infiltraţiile de umiditate la semicalota absidei de nord, la porţiuni superioare ale naosului şi la baza turlei.

Această lucrare de anvergură a inclus atât aspectele de ordin estetic cât şi cercetare pentru a înţelege fenomenele ce au afectat pictura murală şi în mod evident evoluţia ei în timp. Anterior începerii lucrărilor de conservare şi restaurare, starea de conservare a acestor suprafeţe lăsa să se întrevadă prea puţin din amploarea cromatică şi compoziţională a imaginilor picturilor murale.

Prin intervenţiile actuale de conservare şi restaurare s-a urmărit punerea în valoare a picturilor murale de la începutul secolului al XVII-lea ce decorează altarul şi naosul bisericii,constând înoperaţiuni de curăţire, consolidare şi stabilizare a stratului pictural, a stratului de frescă (tratamente de stabilizare a sărurilor) de fixare a porţiunilor poleite cu aur. Pe întreaga suprafaţă a picturilor murale s-a urmărit eliminarea intervenţiilor anterioare neglijente de repictare, a reparaţiilor care acopereau porţiuni din zidărie şi pictură.

Procesul de restaurare a picturilor murale din acest monument unic readuce în prezent forma sa originară de excepţie, rezultatul intervenţiilor este neaşteptat, iar pictura descoperită de o valoare excepţională.

Catapeteasma, care, după unele surse documentare, este adusă de Ștefan Tomșa de la ctitoria sa, Mănăstirea Solca, a fost al doilea obiectiv, după importanță, din cele doisprezece, avute în vedere la Mănăstirea Dragomirna. Este alcătuită după un program iconografic canonic pentru bisericile ortodoxe, cuprinde toate registrele specifice unei catapetesme complete, având chiar scene în plus pe lunetele unui registru de deasupra icoanelor împărăteşti

Potrivit operaţiilor prvăzute în proiect, avizate de către Comisia de Componente Artistice a M.C.P.N., s-a urmărit şi s-au efectuat lucrări de cea mai buna calitate, cu materiale specifice din import.

S-au efectuat operaţii pe trei capitole, cuprinzând lucrări de conservare-restaurare privind structura de rezistenţă din lemn, operaţii de conservare-restaurare pentru policromie plană, sculptată, traforată și operaţii de conservare-restaurare pentru icoane (registre pictate). La finalizarea lucrărilor, se constată că metodologia de intervenţie pentru operaţiile de conservare-restaurare prevăzute în proiectul avizat, s-au urmărit şi efectuat conform explicaţiilor amănunţite din proiect.

Zidurile mănăstirii, care se impun prin grosime şi înălţime, și-au înnoit aspectul prin schimbarea acoperişului. Tabla veche de zinc era deteriorată şi în unele locuri era permisivă intemperiilor naturii, drept pentru care, clădirilor ce alcătuiesc ansamblul incintei mănăstirii li s-au revizuit şi înlocuit învelitorile. Operaţiunile de confecţionare şi de prelucrare s-au executat în întregime manual pentru menţinerea spiritului tradiţional şi al aspectului exterior al lucrării. Au fost mai multe etape: de la demontarea cu grijă a învelitorii existente din tablă zincată până la lucrări de dulgherie şi tinichigerie. Dacă învelitoarea de cupru a fost înlocuită pe toată fortăreaţa, şarpanta a fost, după necesitate, înlocuită sau consolidată, ţinându-se cont de măsurile de siguranţă contra incendiilor.

În completarea acestei acţiuni, desfășurată în colaborare cu ISU Suceava, a fost obiectivul privind alimentarea cu apă, prin aflarea de noi surse de apă potabilă şi prin crearea sistemului de protecție împotriva incendiilor, cu rezervor de apă şi cu o reţea de distribuţie apă şi hidranţi.

S-a intervenit și asupra corpului de chilii aflat pe laturile nord și vest ale cetăţii. Încăperile au primit un alt aspect dat de două din obiectivele acestui proiect: instalaţia electrică interioară şi reparaţii la tâmplărie. Zona ocupată de chilii a fost reabilitată prin îmbunătăţirea condiţiilor interioare şi prin obţinerea performanţelor termoenergetice. Uzura avansată a vechii tâmplării cât şi proasta funcţionare a elementelor de închidere la ferestre determinau pierderi de căldură semnificative. Reparaţiile la tâmplărie uşi şi ferestre au prevăzut desfacerea tâmplăriei de lemn existente şi montarea tâmplăriei exterioare, ferestre şi uşi, din lemn de stejar stratificat cu sticlă termoizolantă, ferestrele fiind parţial mobile sau fixe în funcţie de destinaţia spaţiilor deservite.

Instalaţia electrică interioară aflată în dotarea mănăstirii din anii 60, putea fi pericol de un scurt circuit sau se putea ajunge la defectarea aparaturii. Proiectul a urmărit înlocuirea tuturor tablourilor de distribuţie, a cablurilor şi coloanelor de alimentare ale tablourilor de distribuţie. S-a schimbat iluminatul interior la chilii și holuri prin înlocuirea circuitelor de iluminat, prize şi a echipamentelor aferente (întrerupătoare, comutatoare, prize şi corpuri de iluminat). Toate demersurile sau realizat în condiţii de securitate maximă fiind instalate prize de pământ, întrerupătoare cu protecţie diferenţiată, tuburi de protecţie a conductoarelor şi instalaţie de paratrăsnet.

Ambientul dat de temperatură şi umiditate din interiorul mănăstirii a primit îmbunătăţiri prin ridicarea unei noi centrale termice de la construcţia în sine până la toate dotările interne necesare pentru a transforma materia prima în căldură. Arhitectura clădirii s-a realizat pe un singur nivel unde se află centrala termică, tabloul electric, grupul electrogen, magazia de lemne, cameră tocător şi grup sanitar. Finisajele interioare (pardoseli şi tencuieli) şi finisajele exterioare (tencuieli, glafuri mozaicale, tâmplăria din lemn stratificat) introduc această clădire în peisajul zonei ca o parte componentă.

Toate aceste obiective duse la bun final prin colaborarea deosebită dintre echipele participante la proiect: consultant, constructor şi beneficiar au adus mănăstirea Dragomirna la importanţa pe care a avut-o în momentul ctitoriei. O restaurare de dimensiuni atat de mari nu a fost făcută niciodată şi probabil cu fonduri interne era imposibil de realizat.

Informaţii referitoare la monumentul istoric, la locaşul de cult, la obiectele de patrimoniu şi la consecinţele acestui proiect se vor putea accesa foarte uşor şi de către toţi cei interesaţi fie prin intrarea pe noul site al mănăstirii fie prin vizita la mănăstire. În incinta Mănăstirii pe latura sudică, în partea stîngă a turnului clopotniţă care cuprinde gangul de intrare a fost construit un punct de informare turistică. Această construcţie a fost adaptată, ca model şi materiale de construcţie, specificului istoric al zidurilor împrejmuitoare. Construcţia este nouă cu fundaţii izolate din beton simplu, elevaţii din beton armat şi pereţii din lemn iar planşeul din lemn aparent, cu învelitoare din tablă de cupru.

Finalizarea proiectului a dovedit respectarea şi îndeplinirea condiţiilor contractuale. Printre obiectivele propuse şi materializate putem enumera: furnizarea de servicii la standarde europene specifice turismului cultural; creşterea numărului de turişti; reducerea consumului energetic prin folosirea de sisteme de iluminat economice; montarea centralei termice pe biomasă.

Arhitectura

Biserica "Pogorârea Sf. Duh” este construită în formă de navă, fiind asemănătoare ca plan, dimensiuni și împărțirea spațiului interior cu unele biserici construite în secolul al XVI-lea. Totuși ea se deosebește de acestea printr-o absidă poligonală în partea de vest.

Edificiul lăcașului de cult are o structură îngustă și alungită, înălțimea clădirii fiind excesivă în raport cu lățimea sa. El se remarcă prin dimensiuni: lungime de 35 m, lățime de aproximativ 9,5 m și înălțime de aproximativ 42 m. În lucrarea sa „Neamul românesc din Bucovina”, istoricul Nicolae Iorga caracteriza astfel această biserică: „Vederea acestei biserici este o uimire de bucurie. E înaltă și îngustă ca o cutie de sfinte moaște și e unul din cele mai strălucite monumente ale vechii noastre arhitecturi, iar pentru Crimca un titlu veșnic de glorie”.

Biserica este construită din piatră, având un soclu din bucăți mari de piatră cioplită, așezate în trepte. Fațadele bisericii sunt lucrate din piatră brută, pe când pilaștrii cu rol decorativ sunt alcătuiți din blocuri de piatră cioplită și șlefuită. Pe la mijlocul înălțimii pereților, edificiul este împărțit în două registre de un brâu-torsadă din piatră cu trei tori răsuciți alternativ ca o funie, acest motiv fiind originar din Orientul Apropiat (Caucaz sau Armenia). În plan vertical, fațada este împărțită în zece panouri realizate prin opt pilaștri clădiți din blocuri masive de piatră și sprijiniți la bază de contraforturi. Sub cornișă, între acești pilaștri se află două șiruri de arcaturi în acoladă, dintre care unul este puțin reliefat față de suprafața zidului, iar celălalt bogat ornamentat cu modele florale. Turla bisericii are o formă rotundă în interior și octogonală în exterior, ea remarcându-se prin sculptura decorativă de o mare bogăție, varietate și măiestrie, cu un vast repertoriu de motive ornamentale, geometrice și vegetale, rozete stilizate, stele formate din două romburi, pătrate asociate cu un ornament polilobat etc.

Ancadramentele ușilor și ferestrelor sunt de factură gotică. În biserică se intră prin două uși amplasate pe fațadele laterale ale pridvorului. Portalul de intrare în biserică are un ancadrament din piatră cioplită și este terminat în acoladă. Ferestrele pridvorului sunt de dimensiuni mai mari și au ancadramente cu muluri terminate în arc frânt, iar cele din pronaos și din naos sunt terminate în acoladă, fiind încadrate în rame dreptunghiulare, cu baghete încrucișate.

Interiorul bisericii este compartimentat în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Încăperile sunt înălțate treptat de la pridvor și până la altar. În pridvor se pătrunde prin urcare a șapte trepte. Pridvorul este o încăpere joasă, fiind acoperit cu o boltă în sfert de sferă. Între pridvor și pronaos se află un perete având la mijloc un portal cu ancadrament gotic, terminat în formă de acoladă și înscris la rândul lui într-un alt chenar dreptunghiular. Pronaosul are formă dreptunghiulară, el având un nivel mai ridicat decât cel al pridvorului. Spațiul interior al pronaosului este împărțit în două de un arc median transversal, care separă două calote inegale ca dimensiuni. Pronaosul este separat de naos printr-un perete străpuns de trei arcade sprijinite pe doi pilaștri poligonali masivi. Naosul are formă dreptunghiulară, având absidele laterale semicirculare înscrise în grosimea zidurilor. Deasupra naosului se află o turlă înaltă sprijinită pe pandantivi. Între naos și altar se află o catapeteasmă nouă, din lemn de stejar. În părțile laterale ale altarului sunt înscrise în grosimea zidului cele două nișe tradiționale: proscomidiarul și diaconiconul. Altarul are o absidă de formă semicirculară și este acoperit de o boltă în sfert de sferă. Această încăpere este luminată prin trei ferestre mari.

Mobilierul din biserică este nou, fiind confecționat în 1975 de către familia meșterilor Croitoru. El este realizat din lemn de stejar cu ornamentația inspirată din sculptura turlei. Biserica are o catapeteasmă din lemn aurit, cu sculpturi artistice, care a fost confecționată în 1613. Aici se află o icoană a Maicii Domnului, ferecată în argint și considerată a fi făcătoare de minuni.

În martie 1885, în ziarul grecesc “Eσπερος” din Leipzig a fost publicată o inscripție în greaca veche din Bucovina. Doi ani mai târziu, Grigore Tocilescu, întemeietorul școlii române de epigrafie, a introdus acea inscripție în circuitul științific. Inscripția provenea de pe o lespede (stelă) de marmură încastrată între dalele pardoselii din pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Dragomirna și reprezenta un decret de proxenie pentru arhitectul Epicrates, fiul lui Nicoboulos din Byzantion.

Inscripția a fost analizată de mai mulți istorici și epigrafiști, o atenție deosebită acordându-i Dionisie M. Pippidi care data inscripția în prima jumătate a secolului al III-lea și afirma că lespedea ar proveni din cetatea grecească Histria. Alți cercetători au afirmat că inscripția ar data de la sfârșitul secolului al II-lea. Victor Cojocaru, autorul unui studiu extins cu privire la acest subiect, presupune că lespedea de marmură ar fi ajuns la Dragomirna de la Suceava, unde ar fi putut ajunge încă sub domnia lui Alexandru cel Bun, odată cu moaștele Sf. Ioan de la Cetatea Albă. O altă ipoteză este ca piatra să fi fost adusă în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, avându-se în vedere relațiile Moldovei cu Mangopul și Crimeea genoveză sau de relațiile negustorilor suceveni cu orașele de la nordul Mării Negre, între care se număra și Oceakovul. Istoricii au eliminat de la început posibilitatea ca stela să fi fost transportată în Bucovina încă în perioada antică sau antică târzie.

Iconografie

Biserica Mănăstirii Dragomirna a fost împodobită cu pictură în frescă de către zugravii popa Crăciun Mătieș, popa Ignat și Gligorie, formați în școala de pictură moldovenească tradițională. Numele lor este încrustat pe peretele altarului. Aceștia au adăugat și unele elemente decorative împrumutate din miniaturile manuscriselor muntenești.

Pictura bisericii "Pogorârea Sf. Duh" se mai păstrează în prezent doar pe zidurile și bolțile naosului și altarului. Potrivit unor tradiții, au fost picturi și în pronaos și pridvor, ale căror urme se mai vedeau prin anii '60 ai secolului al XX-lea. Din cauza condițiilor vitrege prin care a trecut biserica de-a lungul veacurilor, chiar și picturile din naos și altar au suferit degradări, scene întregi sau numai detalii fiind șterse. În această situație, este destul de dificilă reconstituirea tuturor înțelesurilor iconografice și judecarea completă a stilului picturii.

Printre scenele care atrag atenția sunt de menționat următoarele: Iisus în grădina Ghetsimani, Prinderea lui Iisus, Judecata, Răstignirea, Coborârea de pe cruce etc. În calota turlei este reprezentat Iisus Pantocrator, iar în conca absidei altarului este Înălțarea. Ca și la alte biserici din Moldova, în pictura murală sunt vizibile și unele elemente de folclor, costume de epocă etc.

Catapeteasma bisericii "Pogorârea Sf. Duh" provine de la Mănăstirea Solca și este confecționată din lemn de tisă, în stilul rococo central-european al timpului, fiind bogat sculptată și aurită. Ea este formată din cinci rânduri de icoane. Pe primul rând (cel mai de jos) sunt patru icoane mai mici: Mântuitorul cu Luca și Cleopa, Maica Domnului cu Elisabeta, Petru salvat din valurile mării și o Minune săvârșită de Sfântul Nicolae. Al doilea rând conține patru icoane mari cu următoarele teme: Mântuitorul pe scaunul arhieresc, Maica Domnului Împărăteasă cu Pruncul, Pogorârea Sfântului Duh (icoana hramului) și Sfântul Nicolae. Pe ușile împărătești se află icoanele Bunei Vestiri și a celor patru evangheliști, iar pe cele diaconești sunt pictați Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Al treilea registru este format din icoanele celor 12 praznice de peste an, pe al patrulea registru sunt icoanele celor 12 apostoli și icoana Deisis în partea centrală și pe ultimul rând sunt icoanele Sf. Prooroci care încadrează la mijloc icoana Maicii Domnului cu Pruncul. În partea superioară a catapetesmei este crucea pe care este reprezentat Mântuitorul răstignit, având alături de el pe Fecioara Maria și pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Icoanele sunt pictate în tempera cu emulsie de ou.

Specialiștii Stelian Onica și Georgeta Merișor Dominte, care au cercetat iconostasul bisericii în primul deceniu al secolului al XXI-lea, au constatat existența unor degradări în principal în partea inferioară. Acestea erau reprezentate de desprinderi multiple și pierderea definitivă a stratului pictural policrom sau poleit în proporție de aproximativ 40%, cauzele acestora fiind umiditatea microclimatului, atacul insectelor xilofage și vicii de tehnică de autor (utilizarea unui suport lemnos insuficient uscat și pregătirea incorectã a suprafețelor în vederea pictării). La una dintre icoanele celor 12 apostoli lipsește aproximativ 1/5 din suprafața stratului pictural.

Mitropolitul Anastasie Crimca, ctitorul mănăstirii, a ales această biserică ca loc de înmormântare a sa. El a murit în anul 1629, fiind înmormântat în pronaosul bisericii sub o piatră funerară fără niciun fel de inscripție. Cu prilejul săpăturilor arheologice din perioada 1963-1964 s-au mai găsit în pronaos și alte morminte. În partea stângă a pronaosului a fost amplasat un baldachin sub care se află racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul (martirizat la 27 noiembrie 421).

În pridvorul bisericii au fost descoperite cinci morminte, având pietre funerare cu sculpturi de o mare simplitate. Pe o lespede de marmură este o inscripție grecească, săpată într-un oraș neidentificat de pe țărmul Pontului Euxin, în cinstea unui arhitect Epicrates, fiul lui Nicobulos din Bizanț. O lungă perioadă s-a crezut că sub această piatră ar fi fost înmormântat Dima, considerat "legendarul constructor al Dragomirnei". Pe alte trei pietre de mormânt se află inscripții în limba slavonă. Acestea sunt parțial șterse, dar se disting anii 1673 și respectiv 1680. O ultimă piatră funerară acoperă mormântul Mariei Balș, fiica lui Constantin Mavrocordat, fost domnitor al Moldovei (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749 și 29 iunie - 23 noiembrie 1769) și al Munteniei (1730, 1731-1733, 1735-1741, 1744-1748, 1756-1758 și 1761-1763). Ea se căsătorise în 1763 cu boierul Iordache Balș (1742-1812) și decedase la 15 februarie 1770. Pe lespedea sa funerară este săpată o stemă reunită a Țării Românești și a Moldovei, înscrisă într-o cunună de lauri și mărginită de simbolul zilei și a nopții, soarele și luna, ca și de păsări și flori.

În exteriorul bisericii, lângă pereți, se află patru morminte: două lângă absida nordică a altarului și încă două lângă peretele sudic. Unul din mormintele aflate în stânga altarului este cel al episcopului Daniil Vlahovici, decedat la 10 august 1822.

“Dragomirna Mică”

Biserica "Sf. Enoh, Ilie și Ioan Teologul” – Dragomirna Mică - a fost construită în anul 1602, după cum scrie în pisania în limba slavonă aflată deasupra ușii de intrare. Inițial, aceat mic locaș de cult era biserica schitului de lemn, fiind înconjurată cu chilii modeste. După construirea bisericii mari, terenul din jurul micului lăcaș de cult a fost transformat în cimitir.

Etapa 3 - Finalizare 2019

Proiectant de specialitate: General Construct (membru UNRMI)
Antreprenor general:
- Cerecs Art - Prof. univ. dr. Oliviu Boldura (fost membru UNRMI la data implementării proiectului)
- Duct - Specialist restaurator Iulian Olteanu
Restauratori: Metamorfozys (membru UNRMI) - restaurator Ștefan Valentin, restaurator Poenaru Mihai
Anul realizării 2019

Biserica Mare a mănăstirii Dragomirna

Mănăstirea Dragomirna, amplasată în nordul orașului Suceava, face parte din circuitul mănăstirilor din regiunea istorică Bucovina, care reunește monumente importante din punct de vedere istoric, dar mai ales din punct de vedere arhitectural și artistic.
Prima mențiune a așezământului datază din anul 1605, când sunt atestate proprietăți dăruite de marelelogofăt al Moldovei, Luca Stroici, mănăstirii Dragomirna.
De asemenea, un rol important în istoria lăcașului de cult l-a avut Anastasie Crimca, mitropolitul Sucevei și al
Moldovei, acest înalt prelat fiind și ctitorul Dragomirnei. În anul 1602 el ctitorește biserica mică, cu hramul Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Teologul, aflată în cimitirul actual al mănăstirii.
De-a lungul timpului, au existat lucrările de reparaţii şi modificări ale ansamblului mănăstiresc, în urma invaziilor tătare sau a degradării naturale a materialelor. O intervenție mai puțin documentată este cea din sec. al XIX-lea, când a fost modificată cornișa bisericii, luând un aspect al stilului baroc, astfel modificându-se și unghiul acoperișului. Această intervenție a dus la acoperirea parțială a bazei turlei.
O a doua intervenție, mai bine documentată, este cea din anii 1960-1970, proiectată şi condusă de arh. Ioana Grigorescu. Principalele obiective al acestei intervenții au fost eliminarea cornișei supraînălțate și crearea unei șarpante prelungite din lemn, astfel readucându-se acoperișul la forma inițială, unde baza turlei este vizibilă. În această perioadă se decopertează tencuielile de pe suprafața zidăriei de piatră neregulată, fiind foarte deteriorate.

Starea de conservare

Mănăstirea Dragomirna se localizează în regiunea culoarelor depresionare şi a luncilor, într-o zonă colinară a podişului Dragomirnei cu o climă temperat-continentală. Din studiile de microclimat efectuate în anul 1970 rezultă că existau mari variaţii între temperaturile anotimpurilor vară şi iarnă, respectiv o amplitudine de cca. 50°C. Cantitatea precipitaților este destul de mare iar fenomenul de îngheț-dezgheț se produce într-un interval anual mai mare față de sudul țării, respectiv din octombrie şi până în aprilie.
În prezența acestor factori de degradare, atacul biologic s-a manifestat nociv în special pe latura nordică și în părțile inferioare ale bisericii. Un alt factor de degradare este dezagregarea materialului litic, favorizat de variațiile ridicate ale temperaturii, umidității dar și de durata prelungită a ciclului de îngheț-dezgheț.
Fenomenul dezagregării duce la clivarea sau dizolvarea straturilor superioare ale unui element litic, astfel provocând pierderi volumetrice.
Crustele de praf, devenite aderente pe suprafața suportului litic, au fost des întâlnite pe zonele orizontale ale elementelor litice . La baza bisericii, pe contraforții pilaștrilor, au fost observate pete oxidice de culoare verzui-albăstruie formate de apa pluvială scursă de pe învelitoarea de cupru a acoperișului.
La nivelul paramentului s-au putut observa plombe din ciment alb, var și praf de piatră aplicate selectiv, ce deranjau din punct de vedere estetic. Același tip de mortar a fost semnalat și la rosturile de la contraforți.
Aceste mortare fac parte din intervenții precedente neadecvate.

Operațiile de restaurare

- Biocidarea și curățirea biocrustei. Suprafețele cu formațiuni biologice au fost tratate cu soluție pe bază de săruri cuaternare de amoniu pentru sterilizarea, apoi formațiunile biologice s-au îndepărtat mecanic folosind bastoncini.
- Îndepărtarea intervențiilor neadecvate. Mortarele pe bază de ciment au fost înlăturate mecanic.
- Curățirea suprafețelor. S-au folosit tehnici fizico- mecanice cât și chimice, în funcție de aderența depunerilor și rezultatul testelor premergătoare operațiilor de curățire.
- Consolidarea zonelor grav afectate. Pentru restabilirea coeziunii materialului litic s-a folosit silicatul de etil aplicat prin iar pentru restabilirea adeziunii, zonele cu risc ridicat de desprindere, au fost injectate cu rășină epoxidică.
- Întregiri volumetrice. S-au folosit mortare compatibile cu tipologia pietrei. Finisarea completărilor s-a efectuate după principiul italian „sottosquadro”, sub un nivel față de suprafața originală a pietrei.
- Înlocuirea elementelor compromise. Moloanele de piatră grav afectate de factorii nocivi au fost înlocuite cu elemente din același tip de piatră și care respectă tehnicile și formele originale.
- Refacerea mortarelor la nivelul zidăriei și rostuirea. S-a efectuat o refacere cu mortare pe bază de var hidraulic, care să urmărească unitatea zidăriei neregulate a fațadelor, asemănătoare cu mortarele istorice.
- Integrări cromatice. Prin aceasta operație s-a urmărit stabilirea unui echilibru cromatic la nivelul fațadelor.
- Tratamente de prevenție și protecție. Scopul acestei intervenții este protejarea suprafețelor împotriva factorilor de degradare exogenă în special apa. Datorită faptului că șantierul s-a desfășurat pe parcursul a doi ani, s-a decis reluarea unei biocidări preventive pe toată suprafața monumentului pentru a elimina riscul unui nou atac biologic dezvoltat pe durata de execuție.

A urmat aplicarea consolidantului pe bază de silicat de etil în concentrație de 10% pe întreaga suprafață litică, dar și a mortarelor. Având în vedere vechimea ansamblului arhitectural, dar și poziția geografică, această intervenție este benefică din punct de vedere al conservării.
La două săptămâni distanță de acest tratament, într- o perioadă de timp favorabilă, s-a aplicat soluția protectoare pe baza de xiloxani dizolvați în solvent organic pe toate suprafețele edificiului.

Concluzie

Asupra bisericii mănăstirii Dragomirna au fost luate măsurile optime care să corespundă cât mai fidel principiilor de conservare și restaurare. Asemenea tratamente ar trebui aplicate fiecărui monument istoric.

Proiect de restaurare publicat în revista Staus Quo 11/2020

Etapa 4 - Finalizare 2022

Proiect restaurare: Arhitectura Grafica Design
Şef proiect: arh. Constantin Gorcea
Co-autori: arh. Carmen Mariana Zorin, arh. Constantin Stroescu
Şef proiect complex: AOD-EXIM - arh. Ovidiu Dorin Alexievici
Restaurare piatră:
- Duct - Iulian Olteanu (membru UNRMI),
Restaurare: Cerecs Art - Oliviu Boldura (fost membru UNRMI)
Consolidare structură de rezistență: Recons Inject - ing. Coloman Szalontay, ing. Daniel Alupoae
Restaurare pictură murală: restaurare pictură - arh. Moldoveanu Claudiu Longin
Restaurare lemn: Gelu Ţiculeanu
Suprafețe pietonale: ing. Iustin Ursachi
Instalații electrice: Loial Impex - ing. Florin Bodnari, ing. Marian Dragomir
Relevee: RĂDOI Engineering - ing. Marian Rădoi (membru UNRMI)
Finalizare implementare: 2022

Biserica Mănăstirii Dragomirna

Imaginea actuală a bisericii şi a incintei Mănăstirii Dragomirna se datorează restaurării din anii 1960, sub conducerea şefului de proiect arh. Ioana Grigorescu. Intervenţiile ulterioare (schimbarea învelitorii din draniţă în tablă zincată la clădirile ce alcătuiesc incinta, din anul 1987, care a fost înlocuită ulterior, în timpul lucrărilor de restaurare şi conservare din cadrul investitiei iniţiate în 2008, cu învelitoare de cupru, celelate lucrări de revizuire, reparaţii şi modernizare a instalaţiilor şi infrastructurii ) nu au schimbat remarcabila unitate de stil şi viziune a acestei restaurări.
Tâmplăria metalică mobilă şi fixă de la ferestre, confecţionată din profile de oţel neizolate şi cu geam simplu, a fost realizată în timpul restaurării de acum mai mult de 50 de ani, intenţionând ca prin dimensiunile reduse ale acesteia să nu diminueze golul din zidărie şi să nu intre în concurenţă cu profilele decorative de piatră care îl încadrează. Efectul urmărit este realizat, însă lipsa de etanşeitate şi imposibilitatea unei izolări termice, dată de alcătuirea simplificată şi de materialul utilizat, face ca apa meteorică şi de condens să afecteze zonele de perete adiacente din interior, inclusiv pictura interioară, recent restaurată. Ferestrele s-au deformat în timp, pierzându-şi planitatea şi făcând dificilă manevrarea şi închiderea acestora.
Astfel, s-a impus înlocuirea lor cu ferestre etanşe şi izolante mai uşor de folosit. S-a propus realizarea de ferestre din profile din oţel, cu detalii şi forme adaptate şi cu geam termoizolant. În acest sens, s-au propus sisteme de tâmplărie din oţel cu profile de dimensiuni reduse, ce permit curburi cu raze foarte mici (minim 20 cm), concepute special pentru clădiri monument istoric, de tip Jansen sau echivalent. Pentru a nu diminua dimensiunea golului şi a nu fi vizibilă din exterior, tâmplăria a fost montată în spatele profilului din glafurile ce reduc golul de fereastră spre exterior. Astfel, se permite o bună etanşare, iar prezenţa tâmplăriei în interior nu afectează imaginea de ansamblu, graţie lăţimii benzii tencuite simplu din jurul ferestrei. Ca principiu general de intervenţie, trebuie avut în vedere că elementele adăugate structurilor şi componentelor medievale originale la restaurarea din anii 1960, datorită integrării perfecte şi valorii lor intrinseci, au devenit ele însele parte din monument şi au fost tratate ca atare.
Provocarea pentru Alukönigstahl, ca furnizor de soluţii de tâmplărie, a fost realizarea celor două curburi tangente, una concavă şi una convexă, care se întâlnesc în vârf. Ele sunt aparent simetrice, dar, de fapt, asimetrice, şi au necesitat luarea unui şablon pentru fiecare dintre cele 30 de ferestre. Realizarea curburii, cu raza de doar 18 mm, a fost posibilă graţie profilelor din oţel Jansen Economy 50. Deoarece incinta bisericii nu este încălzită, nu a fost nevoie ca profilele sa fie izolate termic. Pentru un plus de etanşeitate în cazul ferestrelor înalte şi înguste s-a folosit o soluţie specială, o garnitură specifică sistemului de ferestre izolate Janisol Arte. Estetica nu a fost neglijată, de aceea s-a folosit feronerie ascunsă, fără balamale vizibile, iar pentru vitrare, în loc de garnituri negre, s-a folosit soluţia de vitrare umedă, mai discretă atât din punct de vedere al mărimii, cât şi cromatic.

Articol din revista Igloo / 15.12.2022

Galerie foto articol revista IGLOO