Importanța tehnologiei în realizarea bazelor impecabile pentru restaurarea monumentelor istorice

Primii pași pentru un proiect remarcabil

Importanța tehnologiei în realizarea bazelor impecabile pentru restaurarea monumentelor istorice

Capela ”Sfânta Treime” de la domeniile Știrbei, Buftea, o bijuterie a stilului neogotic apărută între anii 1850-1890, a fost proiectată de arhitectul austriac baron Theophil von Hansen, de origine daneză. 
La o privire mai atentă putem observa însă elemente provenite din stiluri arhitecturale diferite - avem cupola care are influențe din arhitectura bizantină, iar detaliile acesteia sunt clasice. Alăturarea de materiale și texturi diferite conferă edificiului o expresivitate aparte, devenind astfel unul dintre cele mai reprezentative exemple ale stilului romantic.


În prezent se regăsește în lista monumentelor istorice, codul său de clasificare fiind LMI IF-II-m-A-15257.02.

Ca spațialitate capela are altar și gropniță. Unul dintre cele mai valoroase elemente ale capelei este pictura realizată de Gheorghe Tătărescu în 1890, parțial deteriorată. Aceasta mai are doar fragmente ce ilustrează pe Maica Domnului cu Iisus în brațe. Importanța locului este dată și de utilitatea sa, astfel spațiul găzduind ceremonii religioase de căsătorie și botez - ba mai mult, în 1992 au fost filmate în capelă scene din filmul Dracula regizat de Francis Ford Coppola.
 Acum că am stabilit valoarea istorică, estetică și culturală a monumentului putem deduce cât de importantă este conservarea și valorificarea lui în timp, iar orice proiect remarcabil are nevoie de o bază construită impecabil.

Cum construim o bază impecabilă?

Acuratețea și precizia sunt două trăsături esențiale. Deseori monumentele istorice prezintă deformări, de aceea o măsurătoare tradițională poate omite detalii importante și are un timp de execuție mai extins. Într-un spațiu unde tehnologia și istoria sunt unite de un scop comun, pentru conservarea și valorificarea monumentului istoric, utilizăm metode de lucru pentru realizarea unor produse impecabile. Scanarea laser 3D, fotogrammetria aeriană și terestră, măsurătorile topografice și geodezice reprezintă tehnologiile ce conduc spre un rezultat complet, complex și precis.
 Scanarea laser 3D este o tehnică geodezică prin intermediul căreia poate fi măsurată complet automat geometria unei structuri cu înaltă precizie și cu viteză ridicată.

În esență, se efectuează captarea rapidă și precisă a datelor spațiale (X, Y, Z), folosind semnale cu fascicul laser reflectat de obiectele sau suprafețele scanate. Utilizând această metodă câștigam timp realizând o copie completă a realității ce nu poate fi obținută la același grad de precizie printr-o altă metodă de măsurare.

Un exemplu relevant îl constituie Capela “Sfânta Treime” unde subsolul are o formă specifică și este greu accesibil. Cu toate acestea datorită tehnologiei de scanare laser 3D a fost posibilă obținerea cu precizie a poziției și volumetriei acestuia în raport cu restul clădirii, lucru imposibil cu o metodă tradițională.

Acest lucru poate fi observat în imaginea 03. 
În urma scanării laser 3D rezultă o reprezentare 3D a obiectelor înregistrate numită „nor de puncte”. Poziția fiecărui punct este definită într-un sistem tridimensional, prin coordonatele X, Y, Z. Norii de puncte 3D sunt disponibili utilizatorilor prin sistemul de vizualizare, unde pot fi realizate măsurători exacte și analizate diferite detalii.

Ulterior, norii obținuți sunt procesați în diferite programe din care rezultă produsele 2D (imagini ortorectificate, planuri, secțiuni, fațade) sau modele 3D. Releveul 2D complet al unei construcții se obține prin prelucrarea norilor de puncte 3D rezultați în urma scanării laser 3D. Piesele tehnice pot fi elaborate la orice scară, gradul de detaliere
a planșelor fiind conform cu cerințele fiecărui proiect în parte. Documentația 2D cuprinde: planuri de situație, planuri de nivel, planuri de șarpantă și învelitoare, planuri de plafon, fațade, secțiuni.

De ce doar să mergem când putem zbura? În completarea bazei vine fotogrametria aeriană cu drone.

Aceasta are avantajul de a oferi informație din zonele greu accesibile, cum este în cazul nostru învelitoarea.

Pentru a obține un nor de puncte care să acopere toate zonele inaccesibile scanerului laser 3D, din cauza înălțimii, a fost utilizată drona echipată cu tehnologia LiDAR. Aceasta facilitează captarea unui volum mare de date într-o perioadă redusă de timp. Produsele rezultate LiDAR au o acuratețe înaltă, ce reprezintă fidel realitatea, această tehnologie având capacitatea de a distinge și separa vegetația de sol. Tot pentru a documenta monumentele am dezvoltat tehnici și metode de preluare
și procesare a imaginilor fotogrammetrice pentru a livra produse de detaliu, unice, cu rezoluție mare și o calitate excepțională. Printre aceste produse putem să amintim imagini ortorectificate de înaltă rezoluție a fațadelor, tavanelor, a elevațiilor pereților interiori, etc.

Imaginile ortorectificate de înaltă rezoluție sunt utilizate cu preponderență pentru obiecte de patrimoniu sau în cadrul lucrărilor de conservare. Acestea permit vizualizarea tuturor tipurilor de finisaje de pe fațadă sau interior, degradări, decorațiuni, goluri, vitralii, tâmplărie și permit efectuarea de măsurători exacte la orice element, chiar
dacă acesta nu este inclus în desenul de linie al fațadei sau secțiunii. Utilizându-se toate aceste tehnologii, datele captate de către acestea sunt interconectate și duc la dobândirea unei baze de lucru ce permite realizarea unor produse precise. Un exemplu relevant în acest sens îl constituie Capela, al cărei releveu are un grad de detaliere ridicat, fiind desenat “cărămidă cu cărămidă”.

Din moment ce avem toate datele necesare pentru o bază impecabilă, după ce realizăm un releveu precis, avem toate informațiile necesare și să transpunem monumentul în spațiul virtual, creând un model 3D. Acesta nu este doar o reprezentare volumetrică a unui obiect, ci conține o serie de informații constituite într-o bază de date.

Fiecare element este definit și toate aceste elemente alcătuiesc modelul parametric. Din modelul 3D pot fi generate planuri, secțiuni și elevații 2D din orice direcție aleasă de utilizator. Un alt avantaj al modelului 3D este utilitatea sa ca bază pentru obținerea de vizualizări exterioare și interioare realiste.
 El mai poate fi folosit pentru extragerea cantităților, calculul suprafețelor și listarea acestora în mod automat. Datorită metodei de modelare, acesta poate fi oricând modificat sau detaliat și înlocuit în mod automat.

Pentru reanalizarea contextului, în orice moment, este livrată și o platformă de vizualizare panoramică și 3D a scanărilor laser 3D numită SCENE 2go. Aplicația oferă un mediu ușor de vizualizat a fotografiilor panoramice și posibilitatea navigării prin datele 3D în cadrul oricărui browser web și are avantajul de a oferi posibilitatea realizării unor măsurători de distanțe și suprafețe.

Un alt produs ce stă la baza unui proiect remarcabil este planul topografic.
Orice măsurătoare topografică precisă se bazează pe o rețea geodezică, iar noi acoperim toate tipurile de măsurători utilizând tehnici și metode care și-au dovedit în timp eficiența, susținute în același timp cu tehnologie de ultimă generație.

de Ing. Marian Rădoi / RĂDOI Engineering

 

Previous
Previous

Atelier de aplicații ale iluminatului arhitectural pentru clădiri de patrimoniu

Next
Next

Arcul de Triumf din București: Istoria politică a arhitecturii unui monument