Cum se restaurează un monument?
Pentru conservarea și restaurarea unui monument istoric trebuie avută în vedere respectarea unor principii elementare pornind de la cunoașterea diferitelor carte cum este Carta de la Atena (1931), completată cu Carta de la Veneţia (1974) etc. În aceste documente se definesc termenii de bază privind conceptul de conservare și restaurare a unui monument istoric. De aceea considerăm utilă documentarea îndeaproape a unor firme de construcţii și a tuturor celor ce abordează acest domeniu care se referă la conservarea valorilor de patrimoniu.
De aceea, termenul de conservare presupune luarea unor măsuri care privesc stabilitatea și întreținerea permanentă a monumentelor istorice și de artă. Va trebui să avem în vedere faptul că acest domeniu are un caracter pluridisciplinar, în sensul că procesul de conservare implică o participare complexă a tuturor specialiștilor (arhitect, ingineri de structură și de instalații, specialiști pe componente artistice) care pot contribui la finalizarea, în etape, a intervențiilor la un monument istoric.
O primă fază în abordarea unui concept de conservare asupra unui monument istoric este cercetarea documentelor istorice și de arhivă care stau la baza cunoașterii evoluției în timp a monumentului. Cercetarea se continuă cu aprofundarea structurii materialelor constitutive (analize fizico-chimice a mortarelor, a cărămizilor de epocă, analize ale sărurilor sau ale agenților biologici sau patologia materialului lemnos). Toate aceste tipuri de investigații sunt asociate cu altele impuse de situația concretă din teren. Aici mai trebuie să amintim de cercetarea arheologică și de cea legată de stratigrafia paramentului.
Pe baza acestor date preliminare de cercetare se stabilește un diagnostic și tratamentul necesar pentru conservarea și restaurarea monumentului istoric. Acestea se regăsesc într-un proiect general ce va fi avizat de comisiile de specialitate ale Ministerului Culturii.
O altă fază a intervenției se referă la partea de restaurare privind intervenția de natură estetică, ce ar trebui să se raporteze la o abordare cât mai neutră față de mesajul artistic conceptual care contribuie la definirea valorică a monumentului istoric.
Trebuie subliniat faptul că atunci când intervine ipoteza potrivit căreia se propune o reconstituire, procesul restaurării se oprește pentru a evita introducerea unui fals care alterează valoarea autentică și originală. Eventualele adăugiri trebuie să fie distincte față de compoziția originală a arhitecturii. În cazul componentelor artistice acest aspect este asigurat de sisteme metodologice distincte, astfel încât un istoric de artă să poată identifica cu ușurință pictura originală și intervenția restauratorului.
Intervenția propriu-zisă asupra monumentului este urmărită pe parcursul execuției de către arhitectul șef proiect complex.
Trebuie subliniat faptul că pe parcursul intervenției se întocmește o documentație detaliată prin care se consemnează în scris (fișe) și prin imagini fotografice alături de releveele de intervenție.
Acest cumul de documente va fi depus la beneficiar și la finanțator, ca documente istorice a intervenției care s-a înfăptuit.
Pe un concept asemănător se întocmesc și proiectele pentru componente artistice deținute de un monument istoric și de artă. Acestea fac parte intrinsecă din elementele artistice care, de cele mai multe ori contribuie la importanța valorică și artistică a unui monument istoric. Astfel, vom regăsi elemente artistice valoroase precum suprafețe arhitecturale acoperite cu pictură murală pe zid sau lemn (în tehnici diferite), elemente artistice din piatră, sticlă (vitralii) etc.
Numai parcurgând toate aceste etape vom putea spune că am contribuit la conservarea și restaurarea unui monument istoric.
- Prof. Oliviu Boldura, 2020
