Biserica Banu din Buzău - Considerente privind o posibilă modificare a siluetei
1. ETAPE DE CONSTRUIRE
În 1571 Andronic Cantacuzino, viitor Ban al Craiovei, ridica pe un așezământ monahal mai vechi mânăstirea Banu, cea mai reprezentativă mânăstire din perioada medievală, alături de Episcopie. În timpul luptelor lui Matei Basarab cu Vasile Lupu (1637-1639), întreaga mânăstire este incendiată, biserica devenind ruină.
O a doua etapă cunoscută în evoluția bisericii mânăstirii Banu, se petrece în veacul al XVIII-lea, când Andreiana, văduva lui Șerban Cantacuzino Măgureanul, reconstruiește mânăstirea între 1709- 1722.
Ultima etapă, cea care definește actuala siluetă a bisericii, are loc în 1884, când biserica este “restaurată” de către Alexandru Săvulescu, pictura murală fiind realizată de Gheorghe Tăttărescu și elevul său Dimitrie Teodorescu.
Au fost realizate multiple cercetări de teren: arheologică (preventivă) la exteriorul bisericii, geo-fizice (tomografie și scanare radar), cercetare de parament la exterior și cercetări stratigrafice atât la pictura interioară cât și la cea exterioară. De asemenea, cercetările de arhivă împreună cu cele din teren s-au concretizat în studii istorice și de istoria artei, sau expertize preliminare pentru componentele artistice pictură murală și lemn policrom. Toate acestea au relevat aspecte importante privind evoluția bisericii, însă nu suficiente pentru a susține fără echivoc o modalitate de intervenție privind revenirea la o etapă anterioară de construire.
2. DESCRIERE SUCCINTĂ A CERCETĂRILOR ÎNTREPRINSE
Biserica ridicată pe un plan trilobat, este construită din zidărie de cărămidă, având bolțile realizate pe romanate din lemn cu șipci. Accesul în actualul pod se face printr-o scară amplasată în zid [Fig.1.1, 1.2].
Analizând silueta actualei biserici, nu putem face o încadrare istorică a acesteia. Proporțiile ciudate ale turlei Pantocrator, tipologia golurilor turlei, fiind străine oricărui stil cunoscut [Fig.2.1, 2.2].
Mai mult, la interior, proiecția arcelor naosului, determină în plan un dreptunghi, care se racordează cu baza turlei printr-o pseudo boltă a vela secționată [Fig.3.1,3.2].
Analiza atentă a interiorului relevă un alt aspect ciudat: pseudo cornișe ale fostelor picioare ale turlei clopotniță (la relația cu peretele către pridvor), care crează o intersecție nefirească cu bolțile din lemn [Fig.4]. Un alt aspect neuzual îl reprezintă podina podului peste toată biserica, podină ce ascunde romanatele bolților [Fig.5]. Sub această podină – odată cu desfacerea locală, am putut identifica la pereții bisericii urme de frescă [Fig.6] precum și faptul
că la intervenția de la 1884, biserica a fost supraînălțată cu un număr de 11 rânduri de cărămidă (cel mai probabil fiind o reconstruire) [Fig.7.1, 7.2], iar către exterior, coronamentul zidului se termină printr-o cornișă modestă.
O primă concluzie ar fi că avem de-a face cu o biserică tratată într-un mod dual: spațialitatea interioară specifică sec. XIX prin raportarea la pictură, iar imaginea exterioară având elemente de sec. XVIII.
Urmare a săpăturilor arheologice efectuate, a fost identificat nivelul de călcare de la 1722, precum și fundațiile unei biserici mai vechi, probabil cea de la 1571 [Fig. 8].
Acestea, mai evazate decât cele actuale, având o configurare modificată în zona absidei nordice, prezintă local o crăpătură pe toată înălțimea [Fig.9].
La cercetarea interioară cu scanare radar a fost surprinsă o substructură la relația dintre pronaos și naos, foarte probabil fundația peretelui de separare dintre cele două spații [Fig. 10]. Fundațiile actualei biserici, împreună cu pridvorul, provin de la etapa 1722. De asemenea, toate elementele artistice de piatră aparțin aceleiași perioade (ancadrament ferestre, portal ușă acces). În ceea ce privește elevațiile, acestea ar putea proveni de la etapa 1722, sau chiar o etapă anterioară, având în vedere aspectul identificat în zona decopertată, unde se observă că ancadramentul de piatră a fost amplasat într-un gol mai mare, încheiat printr-un arc [Fig. 11.1, 11.2, 11.3]. Totodată, coronamentul elevațiilor a fost reclădit în etapa 1884, așa cum am arătat mai sus.
Din păcate, căutarea urmelor unui posibil tablou votiv care să indice silueta bisericii, s-a încheiat fără succes. Conform cercetării stratigrafice făcute pe peretele vestic în dreptul cafasului, sub actuala pictură nu s-a evidențiat nicio dovadă a picturii anterioare, ale căror urme au fost găsite în pod [Fig.12.1, 12.2]. Referitor la plastica fațadei, cercetarea de parament a fațadei sud, a relevat următoarele aspecte: existența unui brâu zimțat, alcătuit din două șiruri de cărămidă dispusă în dinți de fierăstrău, separate de un ciubuc [Fig.13.1, 13.2]. Acesta a fost astupat și înlocuit la intervenția din 1884 cu brâul actual. De asemenea, coloanele tencuite au canelurile realizate din cărămidă de formă specială [Fig. 14.1, 14.2].
3. ANALIZA PLASTICII DE ARHITECTURĂ ȘI A VOLUMETRIEI ACTUALE A BISERICII
Actuala siluetă a bisericii se datorează intervenției arhitectului Alexandru Săvulescu din 1884. Ce l-a determinat însă pe Săvulescu să opteze pentru această variantă plastic-volumetrică? [Fig.15] Pe de-o parte, putem spune că până la momentul realizării proiectului de intervenție, acesta nu realizase proiecte notabile (în biografia sa, primul proiect menționat apare în 1885 - Gimnaziul „Nicolae Bălcescu” din Brăila). Având în vedere că proiectul Bisericii Banu, reprezintă primul proiect cunoscut al lui Săvulescu, realizat la 10 ani de la absolvirea Școlii de Arte Frumoase din Paris, nu putem avea pretenția că acesta să posede cunoșțințe temeinice (practice și teoretice) cu privire la modalitățile de intervenția asupra clădirilor existente - biserici. Mai mult, pentru acea perioadă, doctrinele promovate de școlile occidentale de restaurare, erau relativ străine specialiștilor noștri. Pentru arhitectul Săvulescu, Biserica Banu reprezintă singurul exemplu de intervenție pe o clădire de cult existentă. Abia către sfârșitul carierei, împreună cu Zigfried Kofschinscky, reconstruiește din temelii Biserica Amzei din București [Fig.16].
Din păcate din întreg proiectul “restaurației” Bisericii Banu, se pastrează doar fațada principală a bisericii. Se observă aici câteva aspecte care contravin conceptelor de plastică și volumetrie, specifice clădirilor de cult: turla Pantocrator, joasă, având baza un pătrat de mici dimensiuni, lipsită de iluminat natural și decorată sub cornișă printr-un registru elaborat din stucatură prezentând ornamente vegetale și prevăzut cu medalioane circulare în interiorul cărora sunt prezentate personaje întruchipând sfinți. În timpul executării lucrărilor, cel mai probabil, beneficiarul a solicitat realizarea unor goluri pentru pătrunderea luminii naturale, rezultând astfel actualele ferestre de tip hublou.
Pridvorul prezintă deasupra arcaturii coloanelor, același tip de decorație, extrem de elaborată și gândită a fi realizată probabil din stuc. Între cornișa și brâul nou propus, se găsește același tip de registru decorat cu medalioane circulare, având central dispusă o nișă marcată printr-o mulură perimetrală pentru icoana hramului. Chiar dacă nu au fost identificate restul fațadelor din proiectul lui Săvulescu, putem spune cu certitudine că medalioanele circulare au decorat doar registrul superior al fațadei vestice, mărturie fiind o imagine a bisericii din anul 1893 a lui Antoniu [Fig.17].
Cercetarea de parament de la nivelul fațadei pridvorului, reliefează faptul că aceste decorații din stuc, ori pictura murală nu au fost niciodată realizate [Fig.18.1, 18.2]. O ipotetică sursă privind tratarea plastic volumetrică a fațadei, o regăsim ca fiind Biserica Fundenii Doamnei, a cărei siluetă cu turla pronaosului având baza pătrată de mici dimensiuni, fără postament, ieșind direct din învelitoare [Fig.19.1, 19.2], provine probabil de la reparația realizată în 1860 de Doamna Maria Ghica.
Regăsim aici și alte similitudini: plastica bogată în stuc (una dintre cele mai originale care au ajuns până la noi), medalioanele care decorează registrul superior [Fig.20], forma asemănătoare a nișei icoanei hramului [Fig.21.1,21.2], aceeași învelitoare ceramică (din olane pentru Biserica Fundenii Doamnei și țigla smălțuită în cazul Bisericii Banu).
Indiferent de o posibilă legătură dintre cele două biserici, putem conchide că actuala siluetă a bisericii Banu este una nepotrivită, însă, un lucru la fel de important, această ultimă etapă de construire a bisericii are o vechime de peste 100 de ani.
4. VARIANTE POSIBILE DE INTERVENȚIE
În continuare, vom analiza posibilitățile de intervenție asupra bisericii, având ca scop obținerea siluetei și plasticii decorative specifice bisericilor de sec. XVIII, prin raportarea la ctitoria Andreianei
Cantacuzino de la 1722. În același timp, avem ca scop și corectarea spațialității interioare în zona naosului, fiind necesare evidente intervenții asupra stratului pictural. Pictura murală a fost realizată de Dimitrie Teodorescu, discipol al lui Gheorghe Tăttărescu, căruia i-a fost atribuită multă vreme realizarea ansamblului pictural de la Banu. Din punct de vedere al analizei intervențiilor, zona naosului este zona cu cele mai multe repictări: Pantocratorul este refăcut în cadrul intervenției Nicoleanu-Solescu, din 1926-1927, iar pandantivele, tamburul și, după toate probabilitățile, pandantivele mici ale calotei sunt refăcute complet în cadrul intervenției Cuc-Brașoveanu, în 1982. Din punct de vedere constructiv, încercând o rezolvare arhitecturală corectă a închiderii naosului, observăm următorul aspect: cele patru arce care delimitează naosul, descriu în plan un dreptunghi și nu un pătrat, așa cum ar fi normal.
Astfel, odată cu pierderea bolților, este foarte posibil ca biserica să fi pierdut și parte din elevație, iar la refacerea bisericii să fi fost ignorate o serie de detalii constructive importante [Fig.22].
În consecință putem presupune că metoda constructivă folosită la etapa 1722 a fost una dintre cele două variante descrise mai jos:
• picioarele turlei Pantocrator mai acuzate în plan. Acest lucru ar putea fi susținut la momentul săpăturilor arheologice din interior. Datorită existenței stranelor, metoda geo-electrică nu a putut surprinde zona din imediata vecinătate a fostelor picioare,însă apar totuși niște elemente care ar putea fi confirmate prin săpături arheologice interioare [Fig.23].
• console de susținere a arcelor. Această variantă necesită însă cercetări extinse la nivelul picturii. Având în vedere pseudo- capitelurile identificate în pronaos pe latura vestică, se poate presupune că de fapt, acestea reprezintă consolele fostelor arce de susținere a turlei clopotniță (existența acesteia fiind susținută de scara de acces dispusă în zid). În același timp, dispunerea acestor console este la o înălțime mare, ceea ce ar însemna că elevația bisericii să fi fost mai înaltă cu aprox. 1.5 m decât în prezent.
5. CONCLUZII
Urmare a acestei analize, propunem două variante de intervenție:
Păstrarea actualei siluete, intervenția limitându-se exclusiv la lucrări de consolidare și reabilitare.
Refacerea turlei peste naos în spiritul celor ridicate în veacul al XVIII-lea, odată cu corectarea planului, prin mărirea picioarelor turlei și corectarea arcelor ce delimitează naosul. Soluția pe console, chiar dacă ar putea fi susținută de eventuale urme sub stratul pictural, este una invazivă din punct de vedere al realizării tehnice.
Cea de-a treia variantă, care probabil ar fi cea mai corectă din punct de vedere istoric, este însă și cea mai invazivă asupra întregului interior și implicit asupra picturii, motiv pentru care nu o susținem. Mai mult, această variantă care ar presupune refacerea ambelor turle precum și a boltirilor din cărămidă, prezintă și cele mai multe necunoscute.
Arh. George Bogdan Teodorescu
