Proiecul “Casa unei colecții” a cîștigat Marele Premiu (ex-aequo) la Anuala de Arhitectură București, Ediția 2024, la “Secțiunea arhitectură construită / arhitectură și patrimoniu”. Acest proiect a luat un premiu și la Categoria “Monumente din mediul urban și rural – construcții civile” la Trienala Națională de Restaurare a UNRMI, Ediția IX - 2022 și a fost prezentat pe larg în revista STATUS QUO nr. 13/2022.

Imobilul din Str. Aurel Vlaicu 91, după restaurare.

Echipa proiectului

Autori: arh. Attila Kim, arh. Alexandru Szuz Pop, arh. Adina Marin,
arh. Andreea Precup, arh. stag. Cristina Iordache
Birou de proiectare: Attila KIM • Architects

Colaboratori:
Proiect consolidare: arh. Raluca Munteanu, prof. dr. ing. Mircea Crișan,
ing. Octavian Timu
Proiect instalații: Theodor Ban, Cosmin Stamatoiu, Adrian Tănase
Expertiză și restaurare ebenistică: Tudor Crîșmăriuc
Lucrare sgrafitto: Radu Comșa
Constructor: Cella Cosimex (membru UNRMI)
Foto: Vlad Pătru, Kinga Tomos

Comentariul autorului

In anul 1933 arhitectul Sady Herivan a obținut autorizația de construire pentru o casă cu 2 etaje, avînd o siluetă excepțional de elegantă, situată pe colțul străzilor Aurel Vlaicu și Iustinian. Cele două fațade principale au fost concepute cu reguli diferite, casa fiind formată din două volume diferite, cu o articulație rotunjită între cele două fațade principale, o intersecție ce marchează accesul în casă și este totodată accentul vertical al clădirii.

Din motive necunoscute, la momentul construcției comisionarul casei nu a respectat proiectul original al arhitectului și, așa cum se poate vedea deja în fotografiile din 1940, a rezultat o casă ușor diferită față de proiectul autorizat, mai ales în cea ce priveste golurile și elementele compoziționale de fațadă, care au avut un rol esențial în definirea stilistică arhitecturală. Din fericire relațiile funcționale interioare sunt respectate și nu au fost alterate nici măcar în perioada comunistă.
In anul 2016 casa a fost cumparată de către un colecționar de artă, cu scopul de a face parte, dar și de a-i găzdui colecția permanentă.

Intervenția noastră, care a urmat consolidarea deja finalizată, propune o abordare mai puțin obișnuită în practica curentă arhitecturală, avînd în prim plan dorința de a (re)aduce casa la forma ei inițială, cea imaginată de către Sady Herivan și aprobată de autorități, mai ales prin realizarea elementelor principale de fațadă, omise la construcție. Cel mai vizibil element care lipsea este geamului bandou, care subliniează volumetria balconului de la etajul 1, fiind așezat pe un soclu înalt format din linii orizontale, cum se poate observa în desenul de fațadă original. Din motive structurale, golul bandoului nu se putea realiza integral, însă proiectul nostru propune pentru zonele unde nu se putea decupa fațada, o intarsie de basso-relief, care copiază geamurile reale și elementele despărțitoare de dintre, și este realizat din beton aparent pigmentat negru. Soclul înalt nou realizat tot din beton aparent, este inspirat din liniile desenate de Sady Herivan, și este format din benzi orizontale cu secțiune triunghiulară, tipice perioadei art deco. Alte goluri create conform proiectului original sunt cel al doilea hublou de pe fațada Aurel Vlaicu, de lîngă fosta intrare în garaj, realizat tot ca insert de basso-relief de beton aparent, și nu în ultimul rînd, ca o replicș a geamului de la etajul 1, geamul nou de colț de la parter, care inițial a fost anulat de o ușă secundară din curte.

Din punct de vedere funcțional, parterul, care cuprinde mica galerie de artă, atelierul și biroul amenajat în fostul garaj, este un spațiu semi-public, cu posibilitatea vizitării în anumite momente. Etajul este format din zona de zi, un al doilea birou, bucătărie și este în continuare în circuitul semi-public destinat atît beneficiarului dar ocazional și întîlnirilor dintre curatori, artiști și colecționari. Etajul doi și mansarda sunt integral private, destinate familiei, cuprinzînd zona de noapte și un living privat. Podul a fost transformat în zona de zi prin întreruperea plăcii creînd legătura cu scara principală, dar și prin creerea unei curți interioare de lumină, care îl transformă într-o oază luminoasă.

Proiectul își propune să creeze contextul cel mai potrivit expunerii lucrărilor de artă într-un cadru tipic modernist, cît și să readucă la viață un proiect de arhitectură valoros, care nu a avut șansa să fie realizat în momentul conceperii inițiale.