“Caru’ cu Bere” din București - ansamblu monument istoric
Povestea restaurărilor obiectivului “Caru’ cu Bere” din București - ansamblu monument istoric
Statutul de monument istoric de arhitectură al ansamblului
Corpul Stavropoleos este Monument istoric de arhitectură nr. crt. 2054 - Cod B-II-m-B-19728 - construcție realizată în anul 1899 - arh. Ziegfried Kofszynski (conf. Listei monumentelor istorice ale municipiului București, Ordin MCC 2314/2004). El apare ca Monument de Arhitectură pentru prima dată în Lista MI din anul 1978 - poz. 307 (listă de uz intern) și ulterior în LMI București 1992 și LMI 2004.
Corpul Lipscani este parte din Ansamblul de arhitectură “Strada Lipscani” - nr. crt. 1304 - Cod B-II-a-B-19017 (conf. Listei Monumentelor Istorice ale municipiului București, Ordin MCC 2314/2004) și apare ca parte din Ansamblul de Arhitectură Strada Lipscani pentru prima dată în LMI 2004.
Amplasament: Strada Stavropoleos 5, sector 3, București
Arhitectura: arh. Siegfrid Kofczinsky (1858-1932) în colaborare cu arh. Alois Pesch
Stil: arhitectură neo-gotică
Data începerii construcției: 1898
Data finalizării: 1899
Descriere imobil
Imobilul este format din două corpuri de clădire așezate pe aliniere. Corpul A este compus din pivniță cu bolți de cărămidă, parter și mezanin, etajul I și II, mansardă (pod). Sala de consumație, situată la parter și mezanin, are 7 m. înălțime, decorată în stil gotic, cu coloane și tavane de stucatură, cu lambriuri sculptate și picturi. Comunicația se face prin scări de stejar sculptate. La etaje se află câte 10 încăperi și dependințe. Scara principală este din marmură. La mansardă sunt camerele de serviciu. Corpul B are pivniță, parter și 2 etaje, din care unul parțial mansardat. Este o construcție mai simplă, pivnița având grinzi de fier cu bolțișoare, la parter 2 prăvălii spațioase, la etaje cîte 8 camere.
Între anii 1983 și 1988, monumentul istoric a beneficiat de ample lucrări de restaurare, consolidare şi conservare, acesta reprezentând cea mai complexă intervenţie asupra localului de la edificarea acestuia, lucrările fiind realizate cu finanţare din partea statului şi cu sprijinul de specialitate al experților Ministerului Culturii.
După 1989, în anii ’90 descendenții moștenitori ai familiei Mircea încep demersurile legale de retrocedare a imobilului. Astfel, în 1999 aceștia cîștigă procesul cu statul român, devin legal proprietarii ansamblului Caru’ cu Bere, dar vor putea intra în posesia clădirii abia în 2006.
Din 2006 și pînă în 2019, ambele corpuri de clădire A și B ale ansamblului Caru’ cu Bere din strada Stavropoleos trec prin mai multe etape ale unor proiecte succesive ce au inclus intervenții și lucrări de consolidare, restaurare, reabilitare, remodelare, conservare și modernizare. În aceste proiecte au fost implicați în diferite etape și membri ai Uniunii Naționale a Restauratorilor de Monumente Istorice, după cum urmează:
Proiect de restaurare (2011-2016)
Proiectant general consolidare şi restaurare: Arh. Ion Barabaş, Atestat MCC, Expert Arh. Horia Constantinescu-Strihan, Arh. Mihai Butucaru, Arh. Dan Kisilewic
Dirigentare consolidare și arhitectură: Ing. Dan Lăcătuș (membru UNRMI)
Lucrări de artă decorativă: Pictor-restaurator Gheorghe Nicolae, Atestat UNESCO
Restaurator: Tumpi Dumitru Rădulescu
Restaurator vitralii: Ion Cadar
Consultanţă: Prof.univ. Arh. Peter Derer, Arh. Monica Mărgineanu-Cârstoiu, Ist. Cezara Mucenic
Materiale de restaurare și tehnici de execuție: ART PROTECT (Membru UNRMI): Ing. Gabriela Carpov (Președinte UNRMI), Ing. Viorel Rușeti
Constructor: ALEX ART - Ing. Valentin Ştefan
Restaurator: Olimpia Cristea
Structură: MIRO GRUP (Membru UNRMI) - Ing. Mironescu Mircea, Atestat MCC, Expert
Restaurare fațadă: 2013-2014 (Etapa 2011-2016)
Consolidarea, reabilitarea și remodelarea fațadei ansamblului Caru’ cu Bere
Provocarea a fost de a readuce fațada clădirii la imaginea de odinioară; misiune dificilă și tentantă în același timp, date find degradările suferite de-alungul vremii.
Descrierea tipurilor de degradări
Principalul factor activ de degradare I-a reprezentat crusta care acoperea întreaga suprafață a fațadei, datorită intervențiilor de cosmetizare, dar și a prafului și a depunerilor de poluanți atmosterici, în special sulfați. Stratul de lapte de ciment este în primul rând foarte dăunător deoarece anulează permeabilitatea și permisivitatea caracteristice tencuielii de var, iar în zonele unde au fost posibile infiltrații a determinat o friabilitate a stratului suport, acesta nemaiputîndu-se echilibra hidric. De aceea înlăturarea acesteia a fost foarte importantă înaintea oricăror alte operațiuni.
1. Tehnici de curățire
Pentru îndepărtarea crustei s-a efectuat o curătire aeroabrazivă (fizico-mecanică) aplicată selectiv pe zonele cu rezistență mecanică bună, sondate în prealabil. Curățirea s-a realizat cu un aparat specializat ce permite un reglaj fin atît al presiunii aerului, cît si al debitului de pulbere abraziva fină cu granulație sub 0.5 mm.
2. Consolidare
Zonele care în urma sondării s-au dovedit a fi friabile au fost supuse preconsolidării, înainte de curățire. Consolidantul -KSE300, pe bază de ester etilic cu acid silicic, reacționează cu apa depozitată în volumul porilor (apa de constituție) și respectiv cu umiditatea aerului. Rezultatul acestei reacții este un gel mineral silicogel care reface legăturile dintre particulele care formează materialul originar (cuarț, felsdpat, siliciu, etc.).
3. Injectări
Zonele cu fisuri profunde, dar și cele care la ciocănire prezentau gonflarea suprafeței, au necesitat injectări pentru consolidarea suportului cu un amestec de adeziv mineral fluid amestecat cu consolidant KSE-300.
4. Reîntregiri volumetrice
Acolo unde ornamentele au suferit pierderi de material s-au reîntregit volumetric cu mortar special de restaurare pe bazã de var și tuf vulcanic, respectându-se culoarea și granulometria materialului de bază.
5.Integrarea cromatică
Este importantă pentru că va da un aer uniform din punct de vedere cromatic, fără a avea însă aspect de zugrăveală - în acelasi timp porii mari au fost egalizați pentru a nu rămâne concavități în care să se instaleze praful și apa. Procedeul a constat în aplicarea prin pensulare a unei paste foarte fine de mortar mineral pigmentat.
6. Hidrofugarea
Reprezintă tratamentul final de protecție/ impermeabilizare recomandat pentru întreaga suprafață a fațadei clădirii, aplicat prin pulverizarea soluției Funcosil SL, un siloxan - produs al cerii naturale - dizolvat în benzen, ce difuzează și gresează porii suportului fară să îi închidă, creând o suprafață permisivă dinspre interior spre exterior, dar nu și în sens invers (exterior spre interior).
La interiorul clădirii s-a utilizat o soluție inteligentă de termoizolare a clădirilor istorice.
Astfel, a fost folosit sistemul iQ - Therm, dezvoltat de firma Remmers, ce reprezintă un sistem inteligent de izolare pe interior a pereților. Acesta este un sistem complet ce utilizează materiale de izolație cu capacitate activă și cu o difuzie deschisă, permițînd astfel transportul umidității, reglarea și îmbunătățirea mediului climatic prin protecția împotriva dezvoltării mucegaiului. Prin proprietățile specifice ale materialelor utilizate, sistemul iQ - Therm accelerează procesul de uscare a zidurilor îmbunătățind efectul izolant.
ART PROTECT - Ing. Gabriela Carpov, Ing. Viorel Rușeti
Text din Revista UNRMI nr. 1/2014
Istoric Caru’ cu Bere
Restaurările dintre 1983-1988 și din 2006
Conform documentelor din epocă, berăria - în clădirea care o găzduieşte astăzi - a fost inaugurată în anul 1899, după lucrări de construcție care au durat 15 luni după proiectul arhitectului de origine poloneză Zigfrid Kofczinsky, care a participat la edificarea mai multor obiective arhitecturale importante din România, inclusiv Castelul Peleş.
După 1949, când clădirea este rechiziționată de stat, localul a continuat să funcţioneze cu vechii salariaţi, însă treptat s-a impus o administraţie de tip socialist, localul nemaifiind apreciat la adevărata valoare, ajungându-se chiar în situaţia ca picturile murale să fie acoperite cu vopsea.
Caru’ cu Bere, în forma pe care o cunoaştem astăzi, a fost finalizat în 1924, după planurile aceluiaşi arhitect Zigfrid Kofczinsky. Atunci a fost extins prin adăugarea perimetrului unde în prezent se află barul şi scările care duc la balcon, până atunci având doar jumătate din dimensiunile actuale.
Decoraţiunile au fost restaurate în perioada 1983-1988 şi apoi curăţate începînd din 2006. Din păcate, nu s-au găsit încă suficiente mărturii detaliate despre cum a fost decorată berăria în perioada de început. Astăzi, regăsim mai multe fresce, variate tipuri de stucaturi policrome poleite cu foiţă de aur (console, blazoane, plafoniere, capiteluri, baze de coloane, motive florale, benzi ornamentale, ancadramente), embleme cu însemnele tuturor breslelor din România şi cu cele ale armatei române, precum şi elemente de tâmplărie executate cu meşteşug. Cupolele înalte pictate în nuanţe de verde şi ocru, cu inserţii de auriu şi roşu, candelabrele sau vitraliile intens colorate reuşesc să atragă îndelung privirea vizitatorilor. Lambriuri de stejar împrejmuiesc toate saloanele, acordând o notă distinsă încăperilor.
Intrarea în local se face printr-o uşă rotativă din lemn masiv, iar la exterior, ne întâmpină emblema Carului: un cocoş în stânga şi o pisică în dreapta, care ar putea să-i sugereze vizitatorului: “Trezeşte-te de dimineaţă, ca un cocoş şi fii ager până în noapte, ca o pisică”.
În opinia arhitectului şi profesorului universitar Peter Derer, clădirea este rezultatul influenţei romantismului de şcoală germană, vizibil atât prin arhitectura exterioară, cât şi prin arhitectura şi ornamentaţiile interiorului. Arhitectul Monica Mărgineanu-Cârstoiu semnalează etalarea de numeroase detalii gotice. Lambriurile, pictura cu tematica sa, vitraliile, bogatele decoraţii în metal, stucaturile sunt elementele care amintesc de tipul medieval, apreciază istoricul de artă Cezara Mucenic.
Încă din construcţie, berăria avea sistem propriu de climatizare și ventilare a aerului, sursă proprie de apă – realizată ulterior, iar rezidurile erau distruse într-o instalaţie de ardere, care funcţionează şi astăzi, cu unele completări şi îmbunătăţiri realizate de-a lungul anilor.
Restaurarea din 1983-1988
Între 1983-1988, monumentul istoric a beneficiat de ample lucrări de restaurare, consolidare şi conservare, acesta reprezentând cea mai complexă intervenţie de pînă atunci asupra localului de la edificarea acestuia, lucrările fiind realizate cu finanţare din partea statului şi cu sprijinul de specialitate al experților Ministerului Culturii.
Intervenţiile s-au efectuat pe baza unui proiect general de consolidare şi restaurare coordonat de arhitectul Ion Barabaş. Lucrările de artă decorativă, coordonate de pictorul-restaurator Gheorghe Nicolae “Jack”, au solicitat la maximum echipa de specialişti din care au făcut parte artiştii Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu şi Mihai Buculei. Au fost consultaţi ingineri chimişti specializaţi în produse ceramice, alături de experţi în tehnologia prelucrării fierului forjat şi a metalelor neferoase. Genurile artistice în care este decorat interiorul, deosebit de complexe şi variate ca tehnică de execuţie, au constituit o provocare pentru restauratori. Fiecare element de ornamentaţie - picturi, stucaturi, mobilier, elemente de feronerie şi lemnărie - a fost evaluat şi recondiţionat respectând spiritul arhitecturii originare, fără a introduce modernitatea în această locaţie încărcată de istorie.
Restaurarea vitraliilor a constituit o premieră în România. Conform proiectului din 1983, până la această lucrare în ţară nu se consemnase o altă restaurare de vitralii, acestea fiind doar copiate ca tehnică. Cu ocazia intervenţiei, o parte dintre ele au fost desprinse, restaurate şi reaşezate pe suporturi speciale, pentru a fi astfel puse în valoare. (Restaurator vitralii – Ion Cadar).
Tot atunci au fost recondiţionate parţial şi porţiuni din pardoseala originară din gresie decorativă cu motive florale, fabricată pe comandă specială în străinătate cu ocazia construcţiei berăriei. Completarea zonelor deteriorate a fost executată cu piese realizate la Cluj-Napoca.
Mobilierul şi toată tâmplăria din interior, inclusiv lambriurile şi scările de lemn, au necesitat mici reparaţii şi recondiţionări, fiind păstrate, în mare parte, cele din structura iniţială a localului de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
O atenţie deosebită a fost acordată corpurilor de iluminat, refăcute de arh. Florian Dumitriu conform celor care apăreau pe o ilustrată ştampilată din 1914, ilustrată găsită cu ocazia restaurării din anii `80 într-o cutie metalică zidită în peretele din zona barului.
După căderea regimului comunist în 1989, localul a rămas în administrarea aceleaşi societăţi, cunoscând un declin din punct de vedere al serviciilor.
Restaurarea din 2006
După 1989, în anul 1999 descendenţii fondatorului Nicolae Mircea cîștigă procesul de retrocedare a clădirii, dar reuşesc să reintre în posesia imobilului în 2006.
Abia în acest an încep noi lucrări de reabilitare (intervenţii la nivelele inferioare - subsol, parter - aferente Berăriei şi spaţiului comercial din str. Lipscani) coordonate de arh. Horia Constantinescu-Strihan, arh. Mihai Butucaru și expert arh. Dan Kisilewic, incluzând în primul rând intervenţii pentru consolidare, renovare-restaurare a instalaţiilor, recompartimentare a spaţiilor tehnologice interioare şi dotarea cu echipamente moderne.
La renovare s-a lucrat 8 luni, cu o echipă de constructori şi restauratori acreditată de Ministerul Culturii.
Picturile murale şi coloanele marmorate din stucatură au fost curăţate şi conservate. De asemenea, o parte dintre vitralii au necesitat curăţare, iar unele chiar reparaţii. Au fost luate teste din materialele clădirii şi verificate la Institutul de Construcţii, pentru a se stabilii soluţiile de consolidare.
Mobilierul şi toată tâmplăria din interior au fost curăţate. În cazul lambriurilor, s-au îndepărtat straturile anterioare de lac şi au fost tratate cu lacuri mate pentru a le pune mai bine în valoare, fără a le modifica aspectul. Elementele de lemn sunt acum restaurate de o echipă de meşteri experimentaţi, unii în vârstă de peste 77 de ani.
Cea mai solicitantă intervenţie ca timp şi resurse a fost reabilitarea tehnologică: modernizarea şi sporirea capacităţii reţelelor sanitare, de climatizare şi electrice, precum şi reabilitarea liftului de marfă. Aceste amenajări se impuneau pentru a asigura buna funcţionare şi deservire a localului la standardele actuale de operare, fiind determinate şi de schimbarea destinaţiei anumitor spaţii, cum sunt cele de la subsol şi din zona bucătăriei.
De data aceasta, nici Ministerul Culturii, nici altă instituţie publică nu s-au implicat în sprijinirea proiectului, investiţia fiind realizată integral din fonduri private de către compania care a preluat administrarea berăriei, pentru ca în final aceste costuri să revină proprietarului.
Tot în 2006, subsolul a fost redecorat şi transformat în restaurant-muzeu al berii, loc unde clienţii pot găsi exponate care vorbesc despre istoria acestei băuturi.
Text şi documentaţie: Diana Guţu
Caru’ cu bere. O poveste despre locuire, muncă și patrimoniu
Daniela Puia / arhitectura-1906.ro / 2018
Restaurantul Caru’ cu Bere, din strada Stavropoleos 5, este unul dintre reperele consacrate ale Bucureștiului. Loc cunoscut, frecventat și apreciat nu doar de bucureșteni, ci și de oameni din țara întreagă și de străini, Caru’ cu Bere funcționează fără întrerupere de aproape 125 de ani. Această continuitate, benefică orașului și clădirii deopotrivă, se datorează în primul rând proprietarului care a construit și, ulterior, extins clădirea ce adăpostește restaurantul. Istoria Carului cu Bere este deci legată organic de povestea impresionantă a familiei Mircea, care a asigurat, prin diferiți membri ai ei, locuirea permanentă în imobilul din strada Stavropoleos. Aceeași familie administrează imobilul și astăzi.
Frații Mircea (Ion, Gheorghe, Nicolae, Victor și Ignat) erau comercianți berari bine cunoscuți în Capitală la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, proprietari de localuri, inițial în Hanul Zlătari și Pasajul Macca-Villacrosse și, mai târziu, pe strada Stavropoleos, Bulevardul Academiei, strada Carol, strada Constantin Mille și în Gara de Nord. Pentru Nicolae Mircea, cel care l-a construit și administrat începând din 1898-1899, restaurantul Caru’ cu Bere a însemnat mai mult decât un simplu local. A fost pasiunea lui, afacerea și locuința familiei sale timp de mai bine de un secol.
Puțină istorie. Construcția.
Nicolae Mircea cumpără în 1897 terenul din strada Stavropoleos nr. 5, obține autorizația de construcție în martie 1898 și inaugurează restaurantul în iunie 1899. Proiectul de arhitectură a fost realizat de arhitecții Ziegfried Kofszynski (1858-1932) și Alois Pesch. Kofszynski concepe și o serie de elemente ale amenajării interioare - mobilier, lambriuri, picturi murale - executate de pictorii-zugravi Conrad Vollrath (Veleanu) și Wilhelm & Friederich Hugo. Imobilul se distinge în zona centrală comercială a orașului la începutul secolului trecut prin silueta fațadei de factură eclectică, de inspirație romantică germană, cu elemente neoclasice și neogotice.
Restaurantul ocupa nivelul parterului, fiind compus dintr-o sală principală de dimensiuni mari, cu o organizare simetrică în raport cu axul intrării principale și o sală mică poziționată perpendicular, cu acces direct spre pivnițele destinate depozitării butoaielor de bere și vin. Ambele săli aveau acces spre curtea interioară, unde se aflau dependințele. Alături de restaurant, imobilul cuprindea locuințele și dependințele familiei și angajaților restaurantului, amenajate pe mai multe niveluri - entre-sol (mezanin, desfășurat doar pe suprafața ocupată la parter de sala mică a restaurantului), două etaje și o mansardă. Accesul la etajele 1 și 2 se făcea din strada Stavropoleos, printr-o scară elegantă, acoperită cu un luminator. O a doua scară, adiacentă celei principale, cu intrare și din holul acesteia și din curtea interioară, asigura accesul de serviciu către toate nivelurile (entre-sol, etajele 1 și 2 și mansardă) și era prevăzută pe cele două laturi ale clădirii către curte cu o cursivă care permitea accesul în toate spațiile anexe ale imobilului.
Etajul 1 era ocupat de un singur apartament, cu birou, 2 saloane și dormitor către fațada principală, iar către curtea interioară erau orientate sufrageria, bucătăria și spațiile anexe.
La etajul 2 erau amenajate două apartamente, ambele compuse din birou, salon, dormitor și sufragerie.
La nivelul mansardei se aflau camere pentru angajații restaurantului și pentru servitori, precum și spații anexe (spălătoria).
Imobilul ocupă integral frontul spre strada Stavropoleos. Registrele verticale și orizontale ale fațadei reflectă fidel organizarea sa interioară. În plan vertical se distinge un amplu registru care corespunde la interior restaurantului și apartamentelor și un registru îngust reprezentând scara principală de acces la etaje. Ambele registre sunt ordonate simetric față de axul intrării și marcate prin accente verticale la nivelul acoperișului. În plan orizontal se conturează patru registre corespunzătoare fiecărui nivel al clădirii - parter, etaj 1 și 2 și mansardă, fiecare tratat diferit în ceea ce privește raportul plin-gol și tipul de elemente decorative.
Extinderea.
Între 1909-1922, Nicolae Mircea cumpără succesiv terenurile din strada Lipscani nr. 4-6, alipite parcelei din strada Stavropoleos nr. 5, în ideea de a extinde restaurantul și imobilul inițial.
Prima extindere, realizată în 1910 și înainte de 1924, după cumpărarea unei părți a parcelei din strada Lipscani nr. 6, a adus cele mai semnificative completări restaurantului, fiind amenajarea care se păstrează în linii mari până astăzi. La parter a fost construită o sală nouă, în completarea sălii mari existente și a fost acoperită cu un luminator. Pe laturile lungi ale noii săli au fost amenajate spații suplimentare pentru restaurant, balcoane accesibile prin scări elicoidale din lemn, ce ocupau entre-solul. La subsol a fost amenajată o cramă. Amenajarea interioară cuprindea fresce realizate de pictorul Al. Brătescu-Voinești și vitralii executate de R. Zigeler.
După 1922, Nicolae Mircea deținea integral cele două imobile cu parter comercial din strada Lipscani nr. 4-6. Imobilul de la nr. 4, “Casele Steiner”, fusese construit în 1890 (arh. Iulius Hraby), iar cel de la nr. 6, prăvălia fraților Mărcuș, poartă semnătura a doi arhitecți, A. Onderka (1886) și A. I. Rosescu (1890). În 1924, arhitectul Ziegfried Kofszynski realizează pentru Nicolae Mircea proiectul unui imobil nou care să înlocuiască cele două construcții din strada Lipscani. Clădirea era concepută cu parter și patru etaje și într-o relație parțială cu imobilul din strada Stavropoleos. La parter, restaurantul existent urma să fie extins cu o nouă sală, până în strada Lipscani, la etajele 1 și 2 erau propuse spații comerciale sau de birouri pentru închiriat, iar la etajele 3 și 4 câte un apartament cu anexele necesare. Acest proiect desenat de Kofszynski nu s-a realizat, dar s-au întreprins treptat lucrări de amenajare a clădirilor existente pentru a funcționa ca un singur ansamblu, alături de imobilul din strada Stavropoleos.
Naționalizarea și retrocedarea.
Familia Mircea a deținut imobilele descrise până în anul 1948, când au fost naționalizate. Restaurantul a funcționat permanent, păstrându-și numele și, inițial, chiar vechii salariați profesioniști, încercând mereu să mențină specificul și atmosfera localului îndrăgit de bucureșteni.
Un proiect de restaurare a restaurantului a fost realizat în perioada 1983-1986. A fost reamenajat atunci interiorul localului, după proiectul arhitectului Ion Barabaș și au fost restaurate decorațiunile interioare - frescele, lambriurile și vitraliile - de către pictorii Gheorghe Nicolae-Jack, Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu, Mihai Buculei și Ioan Cadar.
Proprietatea și administrarea clădirii va reveni familiei Mircea abia după o jumătate de secol. Odată reintrat în proprietatea urmașilor moștenitori ai familiei Mircea în 1999, restaurantul a făcut obiectul unui prim proiect de reabilitare și restaurare, în anul 2006.
Spațiile comerciale dinspre strada Lipscani funcționaseră și ele în tot acest timp cu diverse destinații (magazin alimentar, magazin de ciorapi și altele) și sunt în continuare închiriate în acest scop. Restul ansamblului a suferit însă modificări și degradări considerabile. Tipul de administrare a proprietății în ultima jumătate de secol a dus, în primul rând, la împărțirea și folosirea improprie a spațiilor de locuit existente și la degradarea treptată a clădirii, în lipsa unor lucrări de întreținere constante.
Etape proiecte de restaurare (2011-2019)
Etapa I - Proiect de restaurare început în 2011 și finalizat în 2016, care a inclus și consolidarea, restaurarea și reabilitarea fațadei (2013-2014), refacerea șarpantei și a învelitorii. Necesitatea și urgența reabilitării au fost impuse de starea avansată de degradare a elementelor constructive și decorative.
Etapa II - Consolidarea, reabilitarea și remodelarea ansamblului, proiect început în 2013. Lucrările s-au desfășurat în toate spațiile ansamblului, atât în corpul din strada Stavropoleos, cât și în cel din strada Lipscani, dar fără spațiile aferente restaurantului. Proiectul menține la parterul ansamblului spații comerciale, dar propune la nivelurile superioare organizarea unui centru cultural.
Etapa III - În 2018, imobilul eliberat de chiriași s-a aflat în șantier, beneficiind de un nou amplu proiect de consolidare, reabilitare și remodelare, realizat de Studio Casa Voc - arhitecți Dan Oproiu, Otilia Oproiu.
******
Bibliografie
- Arhivele Naționale ale României, Serviciul Municipiului București, Dosar nr. 629/1898.
- Cezara Mucenic, București. Un veac de arhitectură civilă, Silex, București, 1997, p. LII-LIII.
- Frédéric DAMÉ, Bucarest en 1906, Socec & C-ie Editeurs, București, 1907
- Dan Oproiu, Otilia Oproiu, „Caru’ cu bere”, în Buletinul Informativ al Uniunii Arhitecților din România, nr. 1/2017, p. 56-59
- Arhivele Naționale ale României, Serviciul Municipiului București, Dosar nr. 629/1898
- Arhiva familiei Mircea
