“Biserica Sf. Treime Gherman” din Măgurele, Județul Ilfov

Cod LMI IF-II-m-B-15259 / Măgurele, Județul Ilfov

Istoric

Biserica Sânta Treime din parohia Gherman, se află în orașul Măgurele și este situată pe malul stâng al râului Sabar, la câțiva kilometri de orașul București.

Aceasta este cea mai veche biserică din localitate, introdusă în categoria monumentelor istorice, la clasa A.

Biserica a fost construită  în 1797 de către stolnicul Grigore Asan, precum mărturisește un fragment din pisania bisericii (care a fost trecută cu vederea, în cadrul reparațiilor efectuate în anul 1907), precum și câteva însemnări păstrate pe vechile cărți ale bisericii. Pe una din treptele de piatră ale Sfântului Altar stă scris, cu litere chirilice: “1797, 7 mai am zidit-o, 1815, 7 iunie cu lespezi am pardosit.”

Proiectul a cuprins lucrări de reparații exterioare, consolidarea bisericii, precum și restaurarea și conservarea picturii interioare, urmărindu-se reabilitarea acesteia cu tehnici și materiale specifice de construcție, pentru evidențierea etapelor succesive de dezvoltare și a intervențiilor realizate.

Măsurile de consolidare propuse au avut în vedere eliminarea și ameliorarea deteriorărilor care amenințau siguranța bisericii.

Conceptul de consolidare a constat în refacerea legăturilor caracterului monolit al construcției odată cu restabilirea legăturilor distruse și îmbunătățirea comportării ansamblului ziduri - bolți la acțiuni seismice, în conformitate cu varianta minimală din expertiza tehnică realizată de către expertul tehnic Dr. ing. Szekeres Gero.

Scopul lucrărilor de restaurare au constat în eliminarea intervențiilor necorespunzătoare care au afectat volumetria și plasticitatea arhitecturală, cu evidențierea valorilor istorice și arhitecturale, dar și asigurarea folosirii bisericii în condiții optime conform destinației propuse de lăcaș de cult.

În acest sens s-au realizat următoarele lucrări

Consolidarea zonelor de ziduri și arcade fisurate și crăpate prin intermediul:

  • Tiranților metalici Ф25 mm înglobați în interiorul structurii zidului prin intermediul galeriilor forate

  • S-au realizat injectări cu mortar de calitate superioară. Crăpăturile fine au fost injectate cu pastă de caseinat de calciu, iar cele deschise cu mortar de var hidraulic sau ciment special (materiale utilizate pentru zonele cu probleme de stabilitate structurală)

  • S-a realizat consolidarea și reabilitarea zonelor de bolți fisurate și afectate structural, cu sistem de montare a unor bare de oțel austenitice speciale de Ф8 mm, montate în galeriile chertate sau forate și au fost injectate cu mortare speciale

  • Consolidarea zonelor de bolți și arcade afectate structural, cu fresce și tencuieli desprinse (exfoliate), după tehnologia aplicării plaselor cu fibre compozite de carbon

  • Zonele de ziduri și tavane cu eflorescențe de săruri au fost curățate cu soluții speciale de neutralizare, reparate și zugrăvite. Suprafețele afectate în adâncime au fost îndepărtate, retencuite și rezugrăvite

  • Zonele de instersecții fisurate și cu apariții de fante de separare au fost deschise în adâncime în forma de “V”, curățate cu jet de aer și consolidate prin injectarea și aplicarea de benzi cu fibre compozite de carbon

  • Ulterior finalizării lucrărilor de consolidare și restaurare structurală și arhitecturală a fost realizată refacerea picturilor și a frescelor interioare.

Restaurarea fațadelor și elementelor de tâmplărie exterioară a bisericii

Lucrările au fost de două tipuri – structurale și arhitecturale / decorative (clasificate în categoria lucrărilor de conservare și restaurare a componentelor artistice).

  • S-au refăcut tencuielile și elementele de ornament îndepărtate de la nivelul pereților cu mortar de var hidraulic corespunzator monumentelor istorice

  • S-au refăcut soclurile cu strat suport tencuială din var hidraulic și nisip, de grosime redusă și strat finit de placaj de piatră, rezistente la umiditate și cicluri de îngheț-dezgheț repetate. Partea superioară a soclurilor a fost prevăzută cu wasserneis în vederea dirijării și evacuării rapide a apelor meteorice

  • Înlocuirea jgheaburilor - burlanelor de tablă zincată cu noi elemente de cupru

  • S-au refăcut trotuarele din dale de piatră naturală peste straturile filtrate de nisip și balast, poziționate peste sistemul nou de drenaj

  • S-a reconstruit turla bisericii la forma și geometria inițiale din zidărie de cărămidă. Structura turlei a fost poziționată pe noul planșeu de beton armat realizat deasupra pronaosului, care a îndeplinit și rolul de șaibă orizontală de rigidizare aferentă acelei zone a construcției

  • S-au reconstruit șarpanta și învelitoarea din tablă de cupru la cotele și gabaritele inițiale care au permis accesul la pod în vederea controlării și realizării reparațiilor în timp

  • S-au realizat lucrări noi de sistematizare verticală și amenajari de incintă prevăzute cu pante de evacuare

  • Realizarea unei centuri inelare de beton armat în vederea rigidizării structurii verticale și constituirii stratului suport și fixare pentru noua șarpantă

Lucrările arhitecturale - decorative

(conservare, reconstituire și/sau restaurare componente artistice) au fost realizate numai în baza unor fișe tehnice întocmite de ingineri specialiști.

Intervențiile au constat în:

  • Desfacerea și îndepărtarea tencuielilor necorespunzatoare la nivelul pereților și soclurilor, inclusiv reparații ale unor fisuri existente în suportul de zidărie

  • Restaurarea elementelor decorative (profilaturi ale cornișei, brâului median și soclului)

  • Refacerea soclurilor cu strat suport tencuială din var hidraulic și nisip, de grosime redusă, rezistentă la umiditate și cicluri de îngheț-dezgheț repetate. Partea superioară a soclurilor a fost prevăzută cu wasserneis în vederea dirijării și evacuării rapide a apelor meteorice

  • Tâmplăria metalică a fost recondiționată iar cea de PVC a fost înlocuită cu o tâmplărie din lemn de stejar stratificat de culoare natur

a. Reabilitarea trotuarelor de protecție.

Lucrările au constat în decopertarea trotuarului existent și realizarea unei zone de aerare cu lățimea de 90 cm de la soclu cu bolovani de râu pe pat filtrant de nisip și pietriș pentru a permite aerisirea fundațiilor bisericii, la același nivel de calcare

b. Reconstruirea turlei și a acoperișului în scopul revenirii la forma/volumetria inițială a bisericii.

Acoperișul a fost realizat astfel încât să fie redată forma inițială a acestuia. Lucrările de restaurare au vizat eliminarea intervențiilor necorespunzătoare care au alterat volumetria și plastica arhitecturală.

Structura turlei a fost poziționată pe noul planșeu de beton armat realizat deasupra pronaosului, care a îndeplinit și rolul de șaibă orizontală de rigidizare din această zonă a construcției. Forma turlei este cilindrică cu diametrul exterior de 3.80 m, închiderile s-au realizat din zidărie de cărămidă cu grosimea de 30 / 25 cm. Zidăria a fost închisă la partea superioară cu o centură de beton armat, pe care a fost realizată cupola turlei din șarpantă de lemn tratat ignifug și fungicid.

Structura acoperișului a fost realizată dintr-o șarpantă de lemn tratat ignifug și fungicid închisă cu astereală din dulapi.

Biserica are o învelitoare din tablă de cupru tip Tegola în sistem solzi, cu sistem de evacuare ape pluviale și parazapezi.

c. Reabilitarea finisajelor interioare prin restaurarea pardoselilor și picturilor murale.

Conform soluțiilor tehnice oferite de către specialistul structurist, metodologia utilizată a fost în acord cu operațiunile de consolidare executate la nivelul structurii de rezistență a monumentului.

Au fost astfel asigurate provizoriu toate suprafețele care ar fi putut fi afectate de aceste lucrări, intervențiile au fost minime dar suficiente pentru o bună conservare a stratului suport și a stratului pictural.

Pe tot parcursul derularii procesului de consolidare echipa de specialiști restauratori de pictură murală a oferit servicii de specialitate și a urmărit astfel desfășurarea operațiunilor de injectare a fisurilor stratului suport.

Toate aceste lucrări de consolidare a structurii de rezistență prin injectări s-au desfășurat cu asistență tehnică de specialitate fiind asigurate de către un restaurator de pictură murală.

Toate operațiunile executate au rolul de a conferi intregii construcții o capacitate de rezistență sporită și corespunzătoare solicitărilor seismice.

În principal, această soluție de intervenție a consolidării structurii de rezistență a constat din lucrări de reparații ale fisurilor și crăpăturilor existente, prin injectări ale fisurilor cu mortar de ciment cu un conținut redus de săruri solubile.

Injectarea crăpăturilor fine s-a realizat cu PLM și din matarea crăpăturilor deschise de pe paramentele pictate cu mortar de var hidraulic sau de ciment special, cu scopul de a reabilita materialul structural degradat.

La zidăriile existente în zonele în care mortarul a fost afectat s-au făcut din injectari cu mortar de var. De asemenea, materialele structurale întrebuințate au fost compatibile cu cele existente, în acest sens mortarele care au alcătuit materialul de injectat au conținut ciment special, iar betonul utilizat la lucrări a fost realizat cu ciment special cu un continut redus de săruri solubile, fără contracții.

Lucrările realizate au ajutat la reabilitarea monumentului cu evidențierea valorilor istorice și arhitecturale.

Denumire proiect

Consolidarea și restaurarea Bisericii  “Sfânta Treime” - Parohia Gherman

  • Amplasament: Strada Aluniș nr. 26, Măgurele, Județul Ilfov

  • Datare 1797

  • Cod LMI IF-II-m-B-15259

  • Beneficiar: Parohia Biserica “Sfânta Treime” - Gherman - Preot Paul Gabriel Stănescu

  • Finanțare; Fonduri Europene

  • Proiectant: AD Design Services - arh. Adina Dinescu

  • Componente artistice: Restauro Art Group - Simona Pătrașcu

  • Executant: Milconstruct TOTAL - ing.Mihai Petru Bârsan

  • Diriginte șantier: Savi Consult - ing.Victoria Jipa

Finalizare proiect: 2023

© Fotografii de Cristian Crisbășan

Previous
Previous

“Biserica Evanghelică C.A.” - Bistrița

Next
Next

“Palatele Statusului Romano Catolic” din Cluj Napoca