FPSC - Ziua Națională a Constructorului 2022
Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) împreună cu partenerii sociali Federația Generală a Sindicatelor (FGS) și Casa Socială a Constructorilor (CSC) în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române au organizat în ziua de 14 septembrie 2022 un eveniment pentru omagierea Breslei Constructorilor, cu ocazia zilei naționale dedicate celor ce proiectează, cercetează, construiesc și contribuie la realizarea construcțiilor. Grație demersurilor FPSC și a unui grup de parlamentari care au înțeles importanța sectorului construcțiilor în economia românească, ziua de 14 septembrie a fost declarată prin Legea 350/2018 “Ziua Națională a Constructorului”.
Ediția din anul 2022 a fost dedicată profesioniștilor (arhitecți, ingineri, pictori, experți, istorici, chimiști, restauratori de componente artistice, meșteșugari, tehnicieni, muncitori calificați și specialiști fonduri europene) - care activează în domeniul protejării, conservării, restaurării, punerii în valoare și protecției monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din România.
Programul evenimentului
09.30-10.00 Primirea invitaților în Sala "Ioan Heliade Rădulescu" a Bibliotecii Academiei Române.
10.00-10.10 Cuvânt de deschidere - Mesajul Acad. Ioan Aurel POP - Președintele Academiei Române.
10.10-10.20 Mesajul Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice - Dl. Attila CSEKE.
10.20-10.30 Mesajul Ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării - Dl. Sebastian Ioan BURDUJA.
10.30-10.50 "Nu putem construi viitorul fără a cunoaște și restaura trecutul" - Gabriela Simona CARPOV, vicepreședinte FPSC și Președinte al UNRMI
10.50-11.15 Personalități ale breslei constructorilor: "Inginerul Raiului" - Ing. Adrian IORDĂCHESCU despre Ing. Eugeniu IORDĂCHESCU.
11.15-11.30 "Care sunt problemele constructorilor din România anului 2022?" - Dr. Ing. Cristian Romeo ERBAȘU, Președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC).
11.30-12.00 "Cine a fost ctitorul Bibliotecii Academiei Române?" - Prof. Ing. Nicolae Noica, Membru de Onoare al Academiei Române.
12.00-12.15 Inaugurarea bustului ctitorului Bibliotecii Academiei Române Ioan BIANU realizat de sculptorul Cătălin Dragoș MUNTEANU. Prezintă: Prof. Răzvan Theodorescu, istoric de artă, membru și vicepreședinte al Academiei Române și Prof. Ing. Nicolae NOICA.
12.15-14.00 Discuții libere și prânz.
Moderatorul evenimentului: Prof. Ing. Nicolae NOICA, Membru de Onoare al Academiei Române și Director General al Bibliotecii Academiei Române.
Discursul D-nei Ing. Gabriela Carpov, Președinte al UNRMI
"Trebuie să creăm și să susținem o legislație care să fie armonizată cu cerințele breslei"
“Doamnelor și domnilor, stimați invitați și dragi colegi. Vă sunt recunoscătoare pentru inițiativa de a dedica această sărbătoare restaurării. Îmi este foarte greu să vă vorbesc despre un anumit obiectiv pus în valoare prin restaurare- conservare, pentru că nu știu dacă este vreunul mai valoros decât celălalt. Așa că mi-am propus să vă spun câte ceva despre îndeletnicirea de restaurator, care implica multe, cu bune și cu rele. Despre această îndeletnicire care îmbracă atât de multe meserii - cum ar fi: istoric, arheolog, biolog, chimist, arhitect, structurist, constructor, demolator, dulgher, tâmplar, tinichigiu, artist plastic, sculptor, pictor, ipsosar, mozaicar, ș.a.m.d, - am aflat atâtprin natura preocupărilor zilnicede a fi antreprenor în domeniu, darși prin activitatea de voluntariat pe care o desfășor în cadrul marii familii a restauratorilor și anume: “Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice”, pe scurt, UNRMI. Această mare familie, înființată în 1991, a avut ca principală țintă de a aduna laolaltă toate acele entități preocupate permanent în conservarea și restaurarea patrimoniului imobil, fără a fi vreun apendice nedorit al INP - fostul DMI (Direcția Monumentelor Istorice) desființată cu ignoranță, peste noapte, dintr-o decizie stupidă a PCR și implicit a fostului "conducător iubit". Toți acei oameni devotați și pregătiți foarte bine în îndeletnicirea de RESTAURATOR, s-au trezit dintr- odată fără obiectul activității. Sigur, unii s-au repliat încercând să rămână pe lângă subiect, alții au abandonat cu totul breasla, alții și-au găsit locul prin muzee și arhive, căutând, explorând și așteptând să vină momentul unei schimbări... A venit și schimbarea, dar specialiștii și experții în domeniu au înțeles foarte repede că această schimbare de politici nu înseamnă neapărat că vom avea sau o să ne dea cineva, așa cum fusese odinioară practica. Foarte multe clădiri de patrimoniu aparțineau statului, statul avea buzunarele goale și oricum avea alte preocupări mai urgente și precise, pentru anii aceia, decât salvarea și conservarea patrimoniului.
A început perioada lungă a retrocedărilor, o alta etapă obositoare și costisitoare, care nu a însemnat neapărat și o garanție a unei probabile investiții în restaurare-conservare, noii proprietari fiind mai mult tentați să vândă, decât să investească, după ani lungi de procese cu situații care mai de care mai absurde. Una peste cealaltă, domeniul părea că moare imediat după ce tocmai înviase, din lipsă de investiții... Și pentru că într-o economie de piață cererea crează oferta, tot mai puțini tineri erau încurajați să-și urmeze pregătirea profesională în acest domeniu... în consecință, rând pe rând, facultățile de arhitectură și-au desființat secțiile de restaurare, școlile profesionale și-au desființat clasele de dulgheri, tâmplari, pietrari, etc., până când în final, au fost desființate cu totul... și iată-ne ajungând din nou, de unde plecasem... de nicăieri... În tot acest timp, Institutul Național al Patrimoniului înființat după fostul tipar al DMI, se străduia să inventarieze, atât patrimoniul imobil cât și cel mobil, să creeze breșe pentru finanțare, să emită legi și reguli, să se reinventeze și să devină din ce în ce mai vocal, căci toate pierderile suferite în comunism erau adânci, dar pierderile prin ignoranță urmau să devină și mai substanțiale, pentru că timpul provoacă niște schimbări care sunt ireversibile. În cele din urmă, după un drum extrem de greoi și sinuos, au apărut și primele proiecte de restaurare.
Dar ce înseamnă să restaurezi o clădire de patrimoniu?
Întâi de toate, ai nevoie de un proiect. Ca să faci un proiect, pornești de la un studiu istoric și asta înseamnă, multe ore de petrecut prin arhive și biblioteci, pentru că informația depre trecut, atunci când ea există, zace ascunsă foarte adânc... Studiul istoric te face să înțelegi cum a fost concepută clădirea, d.p.d.v. arhitectural; sunt multe situații în care clădirile au fost schilodite de modificări, s-au dărâmat și remodelat fațade întregi, uneori chiar corpuri de clădire, s-au alipit anexe hidoase în mod nejustificat, etc. Alteori, seismele au trunchiat etaje întregi, clădirile nemaiajungând niciodată la volumetria inițială. Doar studiul istoric dezgroapă prin fotografii arsenalul de elemente decorative prețioase al clădirii, existent în trecut, căci restaurarea înseamnă de fapt încercarea de a reveni cât mai fidel la forma și frumusețea de odinioară a construcției, respectând noile cerințe de funcțiuni și dotări, în concordanță cu normele actuale ale construcțiilor. După studiul istoric începe etapa de proiectare care îmbracă în mod firesc: structura, instalațiile, arhitectura, studiile biologice și chimice de parament, studiile de umiditate și neapărat un proiect pe componente artistice, care de cele mai multe ori cuprinde o inventariere consistentă a degradărilor elementelor artistice și mai apoi o propunere de refacere a acestora.
Și când am terminat și partea de proiectare cu toate studiile și devizele economice anexate, aflăm de cele mai multe ori că nu există finanțare, sau ca valoarea evaluată prin proiect este peste buget, ș.a.m.d. Prin urmare, proiectul ia calea firească a arhivei și stă “la dospit” până când se ivesc acele vremuri favorabile. Când în sfârșit vin și vremurile bune (o finanțare prin CNI sau prin POR - singurele în măsură să asigure cu coerență și consistență proiecte de o asemenea de amploare), începe execuția...
Se depune proiectul spre autorizare, trecând prin Comisia Națională sau cea zonală după caz, în funcție de importanța clădirii. Aceste comisii sunt alcătuite din specialisti și experți, atestați de Ministerul Culturii, cu pregătire profesională și experiență îndelungată în domeniul restaurării- conservării și care confirmă sau infirmă acuratețea și corectitudinea proiectului, printr-o serie de recomandări și/sau măsuri, care de multe ori înseamnă trimiterea la reproiectare, sau începerea execuției cu îndeplinirea recomandărilor cuprinse în avizul comisiei. La finalul acestei proceduri laborioase, dar absolut necesare, începe execuția, iar la execuție apar surprizele pentru că, de cele mai multe ori există un decalaj important între momentul în care s-au făcut evaluările din proiect și momentul începerii lucrărilor, decalaj în care au apărut noi degradări neevaluate. Sau:
• proiectul a fost realizat atunci când clădirea era sub exploatare, iar studiile au fost făcute prin sondaj în zonele accesibile, nefiind neapărat cele mai relevante.
• apar modificări legislative în ceea ce privește costul forței de muncă și a resurselor, noi reglementări fiscale.
• apar modificări necontrolabile de prețuri, generate de situații extreme, cum trăim azi...
Cum putem s-o scoatem la capăt în final, fără să se blocheze proiectele? Nu-i simplu, dar nici nu există altă cale: trebuie să creăm și să susținem o legislație care să fie armonizată cu cerințele breslei, înainte să blamăm constructorii că sunt ineficienți sau lacomi, să înființăm școli de pregătire profesională în domeniu, înainte de a ne grăbi să desființăm meserii uitându-ne neputincioși la migrația forței de muncă spre vest, să ne cunoaștem trecutul și să ne respectăm istoria. Asta nu se poate face decât prin educație, respect față de oameni și muncă și o mare responsabilitate față de tot ce întreprindem. Doar așa putem avea viitor”.
- Ing. Gabriela Carpov, Președinte UNRMI
