Gala “Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia!" a premiat excelența și profesionalismului membrilor UNRMI

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia a organizat Gala Regio ca o încununare a a implementării cu succes a Programului Operațional Regional 2014-2020 în regiunea Sud-Muntenia.
 Cu această ocazie au fost premiate proiectele câștigătoare ale Concursului "Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia!”. Evenimentul s-a desfășurat în data de 24 noiembrie 2023, începând cu ora 15:00, în sala Cinematografului Independența din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița. Organizatorii și-au propus să marcheze închiderea perioadei de implementare a Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 prin premierea beneficiarilor de fonduri europene nerambursabile care au contribuit la dezvoltarea regiunii Sud-Muntenia.

Dorind să afle părerea cetățenilor din regiune cu privire la proiectele implementate prin POR 2014-2020, între august și noiembrie 2023 s-a derulat concursul "Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia!”. Astfel, premiile au fost acordate celor mai votate proiecte în cele zece domenii cunoscute din cadrul obiectivelor politicii de coeziune ca urmare a celor peste 14 mii de voturi exprimate online de către cetățeni.

În funcție de voturile primite au fost premiate primele trei proiecte clasate la fiecare categorie din următoarele domenii tematice: afaceri, dezvoltare urbană, regenerare urbană, eficiență energetică, infrastructură rutieră, patrimoniu cultural, social, educație, sănătate și turism.

ADR Sud-Muntenia, în calitatea sa de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020, recunoscut ca brand REGIO, a implementat 902 proiecte, cu o valoare totală de 9.104,66 milioane lei.
Amfitrioni ai evenimentului au fost Dl. Liviu Gabriel Mușat, Director General și membri
din echipa de conducere a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.
La eveniment au participat: D-na Sofia Alves - Director REGIO în cadrul Comisiei Europene, D-na Simona Bucura-Oprescu - Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Înalt Preasfinția Sa Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, Dl. Corneliu Ștefan - Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, D-l Nicola Aimi - expert senior REGIO în cadrul programului politici de coeziune din Comisia Europeană, D-l. Daniel Cristian Stan - Primarul muncipiului Târgoviște, D-l Adrian Ionuț Gâdea - președintele Consiliului Județean Teleorman și Președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regionala Sud-Muntenia, D-l Adrian Țuțuianu - secretar general adjunct al Guvernului României, D-l. Titus Corlățean - Președinte al Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului României și senator PSD, precum și reprezentanți ai Guvernului României, senatori, deputați, președinți de consilii județene, primari, reprezentanți ai administrațiilor publice locale, membri ai clerului Bisericii Ortodoxe Române, oameni politici, oameni de afaceri și reprezentanți ai mass-media locale și naționale.


În domeniul patrimoniu cultural, la fiecare dintre cele 2 secțiuni - "Unități de cult" și restaurare "Monumente istorice" - au fost premiate câte trei proiecte. Toate cele 6 proiecte premiate - și care au primit cele mai multe voturi din partea cetățenilor din regiunea Sud-Muntenia - sunt proiecte realizate de echipe de specialiști din care au făcut parte membri ai Uniunii Naționale a Restauratorilor de Monumente Istorice din România: arhitecți, constructori, ingineri, specialiști și experți restauratori, precum și experți în consultanța pentru proiectele cu finanțare din fonduri europene.

Categoria "Unități de cult"

  • LOCUL 1 - Restaurarea și consolidarea Bisericii ”Sfântul Gheorghe” - Mănăstirea Viforâta - Sat Viforâta, Comuna Aninoasa, Județul Dâmbovița

    
- Cod LMI DB-II-a-A-17760
    Arhitectură - DOCT, Arh. Doina Petrescu, Arh. Mitru Petrescu;
 Antreprenor și coordonator proiect - PRO STRATEGY CONSTRUCTION (membru UNRMI); Șef șantier - Ing. Busuioc Neculai;
 Specialist consolidare/restaurare structuri istorice - Ing. Dumitru Mușătescu; Restaurare piatră - Valentin Ștefan; 
Restaurare pictură murală și pictură pe lemn - Andrei Scărlătescu.

  • LOCUL 2 - “Eradicare umiditate, amenajare muzeu, restaurare pictură biserică și paraclis, reparații curente, amenajări exterioare Ansamblul Mănăstirii Aninoasa" - Comuna Aninoasa, Județul Argeș - Cod LMI AG-II-a-A-13467
    Proiectant arhitectură - REMON Proiect (memembru UNRMI)
- Arh. Constanța Carp (membru CDN al UNRMI); Arh. Smaranda Baciu (vicepreședinte al UNRMI); arh. Alexandra Mănescu; 
Restaurare pictură - Patrimoniu, Ion Chiriac (membru UNRMI);
 Antreprenor RESTACO - Arh. Cozmin Bradu (membru UNRMI); 
Instalații electrice - ing. Gh. Păunescu;
Tratamente și materiale speciale - Art Protect (membru UNRMI), Ing. Gabriela Carpov (președinte UNRMI); 
Structură - ing. Rodica Donighievici; 
Comunicare - arh. Irina Petra Gudană; 
Consultant: DUOPART CONSULTING - Av. Alina Stoica (membru CDN al UNRMI), 
Ing. Ionuț Stoica (membru CDN al UNRMI), Ing. Răzvan Ion, Ec. Diana Ion.

  • Locul 3 - Restaurare, consolidare și punere în valoare Ansamblul Mănăstirii Negru Vodă: Biserica Domnească "Adormirea Maicii Domnului", Turnul-clopotniță, Casa Egumenească, Casa Domnească și zidul de incintă al Bisericii - Câmpulung-Muscel, Județul Argeș - Cod LMI AG-II-a-A-13547
    Proiectant arhitectură - REMON Proiect (membru UNRMI) - arh. Constanța Carp (memebru CDN al UNRMI), arh. Smaranda Baciu (vicepreședinte al UNRMI), arh. Daniel Baciu (membru UNRMI), arh. Magdalena Vladimirescu (membru UNRMI);  Antreprenor CAROLIN (membru UNRMI) - Ing. Ioan Stătică; 
Structură - ing. Mihai Biriș, ing. Lucia Giosan; 
Restaurare pictură - Pegasus Restaurări, Mircea Baciu;
 Instalații MID Install 2003 - ing. Gh. Păunescu; 
Comunicare - arh. Irina Petra Gudană; 
Consultant: DUOPART CONSULTING - Av. Alina Stoica (membru CDN al UNRMI), 
Ing. Ionuț Stoica (membru CDN al UNRMI), Ing. Răzvan Ion, Ec. Diana Ion.

Categoria "Monumente istorice"

  • LOCUL 1 - “Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea și valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgoviște” - Str. Calea Domnească nr.181, Târgoviște, Județul Dâmbovița Cod LMI DB-II-a-A-17237
    Proiectant general - SPA INOVATIONS (membru UNRMI) - arh. Aurel Ioan Botez (membru UNRMI); arh. George Bogdan Teodorescu (membru UNRMI); arh. Mihai Flondor (membru UNRMI), arh. Ionuț Panait, arh. Georgiana Grigore, arh. Gabriel Tudor; arh. M. Tudor Mitrea, arh. Octavian Filer ; arh. Octavian Costin, arh. George Hâncu; arh. Lucia Popescu;
 Structură - Ing. Mircea Mironescu† (fost membru UNRMI); ing. Daniel Purdea (membru CDN al UNRMI), ing. Teodor Brotea, th.ing. Eduard Cirap;
 Instalații - ing. Florin Bălan, ing. Mihai Cristescu, ing. Ioan Mareș, ing. Mihai Cristescu, ing. Alexandru Botez, ing. Mihai Cristescu; Antreprenor Asocierea OPERES - SIAAS SERVICE - CODESIL SPA; Subcontractanți PRO STRATEGY CONSTRUCTION (membru UNRMI), MACOSOLE CONCEPT; 
Restaurator pictură murală - Simona Pătrașcu
; Restaurator piatră - Valentin Ștefan; 
Dirigentare lucrări - ing. Dorel Lascu (membru UNRMI), ing. Mihai Savu.

  • LOCUL 2 - Restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a ansamblului Palatului Episcopal de la Curtea de Argeș, a clădirilor anexă, a bisericii de lemn “Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, a zidului de incintă, a rețelelor exterioare și construire punct de informare - Blvd. Basarabilor 1, Curtea De Argeş, Județul Argeş Cod LMI AG-II-a-A-13628
    Proiectant general - RESTITUTIO (membru UNRMI) - Arh. Călin Hoinărescu† (fost președinte al UNRMI), Arh. Marcian George Nica (membru UNRMI), Arh. Elena Iordache, Arh. Claudia Pîrvu (membru UNRMI), Proiectant Mădălina Dinu; Structură - Ing. Zoltan Sandor (membru UNRMI), Ing. Mihai Savu; 
Instalații electrice - TERMOINSTAL CONSTRUCT, Ing. Iuliana Matei; 
Instalații termice și sanitare - TIVAC SERVICII, Ing. Ruxandra Staicu (membru UNRMI), Antreprenor general - PROCONSTRUCT (membru UNRMI), Ing. Ioan Loghin† (fost membru UNRMI); Diriginte: Ing. Cornel Condurache; 
DUOPART CONSULTING - Av. Alina Stoica (membru CDN al UNRMI), 
Ing. Ionuț Stoica (membru CDN al UNRMI), Ing. Răzvan Ion, Ec. Diana Ion

  • LOCUL 3 - Restaurare și conservare Biserica de lemn “Sfântul Nicolae” - Slobozia, Județul Ialomița
Cod LMI IL-II-m-A-14075
    Proiectant general - RUXANDRA NEMȚEANU B.I.A.-S.R.C.V.M.I. - Dr.Arh. Ruxandra Nemțeanu (membru UNRMI), Dr. Arh. Irina Teodora Nemțeanu (membru UNRMI), Arh. Adina Cristina Costea, Arh.Mara Gligor;
 Scanare 3D - RĂDOI Engineering, Ing. Marian Rădoi (membru UNRMI); Studiu istoric - Dr. Arh. Ruxandra Nemțeanu (membru UNRMI), Adina Spoială; Structură MIROGRUP (UNRMI) - Ing.Teodor Brotea, Ing. Mircea Mironescu† (membru UNRMI), Ing. Adrian Stănescu, Ing. Daniel Purdea (membru CDN al UNRMI); 
Instalații - Ing. Octavian Niculae, Ing. Răzvan Ganea, Ing. Liviu Ghiță; Iluminat arhitectural - Florin Balaban, Ing. Bogdan Anania; Specialist patologie lemn/cercetare laborator - Ing. Chim. Mariana Prună; Specialist restaurare icoane/mobilier/lemn - Mirela Constantin;
 Sculptor restaurator - Laurențiu Burlacu;
 Studii geotehnice si hidrotehnologice, investigații geofizice - ROCKWARE UTILITIES, Dr. Ing. geol. Mihai Alexandru Samoilă, Ing. Cristian Samoilă;
 Devize/Sistematizare verticală - E-ACHIZIȚII; 
Consultanță online - Ing. Alin Petroi; Antreprenor general - AXA RECONST (membru UNRMI) - Ing.Gheorghe Tivadar (membru UNRMI), Ing. Andrei Tivadar, Meșter Gheorghe Pop; Restaurare lemn policrom - HARMENING 1824 - Dinu Săvescu, Cornelia Săvescu;
Specialist lemn - Laurențiu Dragomir;
 Tratament anoxie, ignifugare - PRIMOSAL;
 Dirigentare șantier - Adrian Fotache, Ana Maria Baciu (membru UNRMI)

 

Previous
Previous

Gala STAR CONSTRUCT 2023

Next
Next

Participarea membrilor UNRMI la Bienala Națională de Arhitectură 2023